Traficul rutier este în continuare închis, miercuri, pe şase drumuri judeţene din Vaslui din cauza blocajelor provocate de viscol, în unele cazuri grosimea stratului de zăpadă atingând chiar şi un metru şi jumătate, iar utilajele de deszăpezire acţionează pentru redeschiderea circulaţiei.
Astfel, din cele 20 de drumuri judeţene care erau blocate marţi seară, mai sunt închise DJ 245 Lipovăţ – Bogdana, 247 Codăeşti – Dăneşti, 244 A Vutcani, 244 D Huşi – Buneşti – Avereşti, 284 Huşi – Ghermăneşti şi 243 B Ciocani – Coroieşti.
„Odată cu oprirea viscolului, am putut interveni cu utilajele de deszăpezire pe majoritatea drumurilor judeţene care, de altfel, au şi fost redeschise circulaţiei pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri. Îmi este greu să dau o prognoză cu privire la drumurile care au rămas în continuare înzăpezite când vor fi deblocate. Noi acţionăm cu toate cele 16 utilaje din dotare în ordinea nivelurilor de intervenţie şi sperăm ca, în maxim două zile, să deszăpezim toate sectoarele de drum pe care le avem în administrare”, a declarat, miercuri, directorul Societăţii Lucrări Drumuri şi Poduri Vaslui, Adrian Cotigă.
Traficul rutier a fost reluat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, pe toate cele patru drumuri naţionale închise circulaţiei încă de marţi dimineaţă.
De asemenea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a ridicat interdicţia pentru traficul greu impusă pe drumul european E 581 şi pe DN 24 Vaslui – Iaşi.