Piaţa UE a coborât în 2012 la 12,05 milioane de autoturisme noi, cel mai redus nivel începând din 1995. Scăderea de peste 8% este cea mai mare înregistrată de piaţa comună începând din 1993, când contracţia s-a situat la aproape 17%, potrivit datelor publicate, miercuri, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Evoluţia celor 27 de state membre a fost diversă anul trecut, notează ACEA. În timp ce, în rândul pieţelor mari, Marea Britanie a crescut cu 5,3%, iar Germania şi-a limitat declinul la 2,9%, alte ţări s-au confruntat cu o scădere severă, Spania cu 13,4%, Franţa cu 13,9% şi Italia cu 19,9%.
În decembrie, România a avut, de asemenea, o scădere de peste două ori mai mare decât cea a pieţei UE.
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în decembrie cu 37,5%, de la 7.721 unităţi în ultima lună din 2011 la 4.828 unităţi. Declinul UE a fost de 16,3%, de la 955.537 unităţi la 799.407 unităţi.
Decembrie este a 15-a lună consecutivă cu evoluţie negativă pentru piaţa europeană, iar declinul cel mai puternic pentru ultima lună a anului începând din 2008.
Majoritatea pieţelor europene mari au înregistrat scăderi de peste 10% în decembrie. Înmatriculările din Franţa s-au contractat cu 14,6%, cele din Germania cu 16,4%, în Italia cu 22,5%, iar în Spania cu 23%. Marea Britanie a fost singura piaţă importantă care a înregistrat creştere, cu un avans de 3,7%.