„Această idee că Marea Britanie poate ajunge prima acolo este o gândire îngustă, sincer. Este un naţionalism pervers când Marea Britanie şi UE ar trebui să lucreze împreună ca parteneri „, a spus ministrul de externe într-un interviu pentru ziarul The Times.
Trei cadre medicale vaccinate cu AstraZeneca, internate în spital cu cheaguri de sânge
Coveney a susţinut că Marea Britanie colaborează cu UE şi Canada pentru a ajunge la un acord comercial comun cu Statele Unite, deşi UE nu are în prezent planuri pentru un acord comercial major cu SUA. De asemenea, el s-a întrebat ce încredere se poate avea în Marea Britanie, în urma planurilor sale de a amâna unilateral impunerea controalelor prevăzute în acordul pentru Brexit asupra unor produse alimentare care călătoresc din Anglia, Scoţia sau Ţara Galilor în Irlanda de Nord.
O profesoară a murit imediat după rapelul anticovid. Soțul: A avut reacții similare cu cele ale otrăvirii
„A consolidat o mulţime de îndoieli la Bruxelles cu privire la faptul dacă acesta este sau nu un guvern britanic pe care ne putem baza pentru a fi un partener de încredere atunci când vine vorba de implementarea a ceea ce a fost deja convenit”, a mai spus acesta, potrivit News.ro
Premierul Boris Johnson consideră că abilitatea de a încheia acorduri comerciale este unul dintre principalele beneficii ale Brexitului şi consideră că un acord cu Statele Unite este un mare premiu potenţial.
Relaţiile dintre Londra şi Dublin s-au deteriorat de când Marea Britanie a votat în 2016 părăsirea Uniunii Europene. Aranjamentele comerciale din provincia britanică Irlanda de Nord s-au dovedit a fi un punct de aderenţă deosebit.