Scania a afişat un profit peste estimări pentru al treilea trimestru

afisari, Daimler, estimari, Europa Occidentala, profit, Scania, Volvo

În perioada iunie-septembrie, profitul operaţional a atins 519 milioane coroane suedeze (51,02 milioane euro), faţă de 2,82 milioane coroane în aceeaşi perioadă a anului trecut. Media estimărilor era de 246 milioane coroane.

Constructorii europeni de camioane au fost afectaţi în acest an de cea mai puternică scădere a cererii din ultimele decenii, din cauza crizei financiare şi a recesiunii, punând capăt unei perioade în care cererea a crescut masiv.

Rezultatele anunţate anterior de Volvo şi Daimler, principalii concurenţi ai Scania, semnalează că cererea revine progresiv şi că punctul critic a fost depăşit.

Ca şi companiile concurente, Scania şi-a redus costurile pentru a face faţă crizei. Grupul a precizat că nivelul comenzilor de camioane a scăzut cu 6% în al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care declinul din al doilea trimestru a fost de 55%.

„Piaţa europeană de camioane este marcată de o activitate economică slabă, însă Scania consideră că punctul critic a fost depăşit în Europa Occidentală”, a anunţat grupul, într-un comunicat.

Ultimele Articole