Ana Draghici

Scepticism legat de promisiunea guvernului legată de managementul privat la companiile de stat

NUCLEARELECTRICA, Romgaz, Transgaz

Demarat cu mare tam-tam, programul de recrutare a managerilor profesionişti la companiile de stat s-a împotmolit. Am trecut de jumătatea anului şi ar fi trebuit să avem până acum manageri privaţi, dacă termenele iniţiale erau respectate. Acum, Guvernul promite Fondului Monetar Internaţional că de luna viitoare, Electrica Furnizare va avea un manager privat recrutat din rândul profesioniştilor. Până la sfârşitul anului, Romgaz, Nuclearelectrica şi Transgaz vor avea şi ele conducere recrutată în baza competenţelor. Experţii privesc, însă, cu scepticism.

 

„E neserios să spui că-ţi găseşti un astfel de manager într-o lună. Nu se poate aşa ceva. În străinătate, un om pentru o astfel de poziţie se recrutează în 6 luni, într-un an.” Spune consultantul economic Răzvan Petrovici.

 

Mai mult, afirmă Petrovici, prin piaţă nu se aude nimic special. „S-a dezumflat şi asta. Nu ştiu cum s-a făcut. S-au contactat nişte companii de HR. Au făcut nişte analize, văd că nu mai există…. dar eu nu am auzit în piaţă, şi cunosc cam pe toată lumea care are un cuvânt de spus în managementul privat din Bucureşti, nu am auzit pe nici unul dintre ei să fie contactat de vreo agenţie de head-hunting sau de HR.”

 

Guvernul Ponta şi-a mai asumat, prin scrisoare de intenţie, şi alte obiective. Astfel, legislaţia privind guvernanţa corporatistă la companiile de stat va fi modificată, iar conducerea profesionistă ar urma să fie numită în cel mult nouă luni de la adoptarea legii.

 

Ar urma să existe trei excepţii, din cauza legăturii firmelor cu problema apărării, ordinii publice şi a siguranţei naţionale. Tot în domeniul reformei companiilor de stat, Guvernul va avea ca termen limită listarea Romgaz în martie 2013. Iniţial, Romgaz şi Hidroelectrica ar fi trebuit listate la bursă în octombrie 2012.

 

Ultimele Articole