Schimbare în managementul Allianz-Ţiriac: Cristian Constantinescu va fi înlocuit de Rangam Bir

Allianz-Tiriac, Cristian Constantinescu, Rangam Bir

„Rangam Bir este şi membru în Consiliul de Administraţie al Allianz-Ţiriac, poziţie la care va renunţa după ce va prelua conducerea companiei”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, directorul de comunicare al Allianz-Ţiriac, Marius Onofrei.

Poziţia acestuia în Consiliul de Administraţie va fi preluată de Cristian Constantinescu, care va fi şi consilierul noului director general pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, a mai spus Onofrei.

Decizia privind numirea lui Rangam Bir la conducerea Allianz-Ţiriac, cel mai mare asigurător local după volumul primelor din 2009, a fost adoptată de acţionarii societăţii în luna februarie a acestui an.

Constantinescu, 60 de ani, este cel care a început să construiască Allianz-Ţiriac în 1994, când a înfiinţat, alături de alţi doi specialişti în asigurări – Gavril Mureşan şi Ileana Cucoş – societatea Asigurări „Ion Ţiriac”, deţinută de omul de afaceri Ion Ţiriac, denumirea fiind schimbată după preluarea unei participaţii de 51% de către grupul german Allianz în anul 2000.

Suma transferului a fost estimată de surse din piaţa de profil la circa 14 milioane de euro.

Gavril Mureşan s-a pensionat la finele anului 2007, după ce a fost directorul general adjunct al companiei, responsabil de activitatea de asigurări generale, în timp ce Ileana Cucoş ocupă poziţia de director executiv de vânzări şi marketing.

Înainte de a înfiinţa Asigurări „Ion Ţiriac”, Constantinescu a lucrat la Administraţia Asigurărilor de Stat (ADAS), iar mai tarziu la Astra Asigurări, unde s-a ocupat de reasigurări.

Constantinescu deţine un pachet de acţiuni reprezentând 2,73% din capitalul social al Allianz-Ţiriac Asigurări, în timp ce Mureşan şi Cucoş au fiecare o participaţie de 0,313% din capitalul social, conform datelor de la Registrul Comerţului.

Cu un capital social de 66,64 milioane de lei, asigurătorul român este controlat de grupul Allianz – 52,16% şi Vesanio Trading Limited (Cipru) – 44,48%, companie deţinută de Ion Ţiriac.

Ultimele Articole