Schimburi comerciale româno-turce de patru miliarde de euro în 2009

arctic, Azomureş, Credit Europe Bank, Garanti Bank, investitii, reghin, schimburi comerciale, Turcia

Importurile din Turcia au scăzut cu 47% faţă de nivelul anului 2008, în timp ce exporturile s-au contractat cu 34%.

“Pentru 2010 ne-am propus o resuscitare a cifrei de afaceri dintre România şi Turcia, creşterea pe care o preficurăm este de aproximativ 20%. În Turcia măsurile anticriză au fost luate ferm, iar situţia economică este acim foarte stabilă. Capitalul turc este interesat de România, lucru care va fi vizibil în următoarea perioadă”, declară Omar Susli, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD).

TIAD crede că cifra de afaceri dintre România şi Turcia va ajunge la opt miliarde de euro până în 2012.

Cele mai importante investiţii ale companiilor cu capital turc în România sunt în sectorul bancar, construcţii, producţie şi retail.

“Deşi un an mai slab pentru toată lumea, la sfârşitul lui 2009 investiţia totală în România a ajuns la trei miliarde de euro”, spune Susli.

În afara celor două instituţii bancare Credit Europe Bank şi Garanti Bank, principalele companii cu capital turcesc care operează în România sunt Arctic (producător de electrocasnice), Reghin (producător de mobilier), Azomureş (producător de îngrăşăminte chimice) şi Rulmentul Bârlad, potrivit preşedintelui TIAD.

Ultimele Articole