Schnecker: Taxe crescute şi concedieri de-abia din iulie. Până atunci, FMI are treabă cu Grecia!

FMI, Schnecker, taxe, TVA, UE

FMI o ţine mai moale în a insista pe reducerea deficitului bugetar, nu insistă pe concedieri, pe măriri de taxe. Ei recomandă României, însă nu gălăgios. Sunt de acord ca una din măsuri va fi creşterea TVA la 22%, însă în iulie, până atunci FMI va avea timp să semneze cu Grecia, iar Guvernul o va face atunci”, a spus Schnecker.

Potrivit analistului, în momentul de faţă există o competiţie acerbă între FMI şi UE în privinţa salvării Greciei, de aceea, FMI, care nu este foarte simpatizat de eleni, trebuie să fie atent în privinţa mesajelor pe care le transmite. Schnecker este de părere că Fondul profită, de asemenea de atitudinea agresivă manifestată de Germania.

“UE poate să spună că se descurcă fără FMI. FMI este partea americană. FMI trebuie să se facă indrăgit de greci, America a mai fost în Grecia. Noi semănăm cu Grecia, la nepotisme, lipsa de eficienţă, etc. FMI are o şansă de a nu părea a vâna un acord, în condiţiile în care declaraţiile Germaniei au fost agresive faţă de Grecia. FMI are ocazia de a fi comparaţi cu Germania”, a adăugat Schnecker.

Analistul şi-a manifestat uimirea că şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks a afirmat, în urmă cu patru luni, că “în România este un miracol” iar după patru luni nu mai este un miracol, perspectiva economiei fiind, în cel mai bun caz, de creştere zero.

“Ce înţelege România prin asta? Inţelege varianta de clasa a doua: să crească impozitele!”, a mai spus Schnecker.