Cristina Popovici

Se dau peste 300 de lei de la stat pentru acești români. Cine primește banii

alocatii, elevi, parinti

Vești bune pentru această categorie de români. Se dau peste 300 de lei de la stat. Cine poate să primească banii?

Deputatul social-democrat Iulian-Alexandru Badea a depus, la Senat, o propunere legislativă care aduce modificări semnificative în privința acordării drepturilor prevăzute de Ordonanța de Urgență

Ce înseamnă acest lucru? Că se reduce termenul pentru acordarea alocațiilor copiilor, banii intră mai repede pe card. Principala modificare propusă constă în reducerea termenului de soluționare a cererilor de la 15 la 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora la agenția teritorială competentă.

Aceasta ar urma să fie efectuată prin decizie de admitere sau respingere emisă de directorul executiv.

În expunerea de motive a proiectului său, deputatul subliniază problemele semnificative cu care se confruntă părinții în prezent.

Ce trebuie să știe părinții, dar și elevii

„După Revoluţia din 1989, noile realităţi economice şi sociale şi-au pus şi ele amprenta pe evoluţia descendentă a fenomenului. Degradarea nivelului de trăi, şomajul, incertitudinea şi stresul sunt factori de scădere specifici perioadei de tranziţie şi tot aici am putea identifica influenţe de altă natură, mult mai complexe şi care vor modela în continuare fenomenul, chiar într-un context socio-economic aflat în progres substanţial.

Toate aceste modificări înregistrate la nivelul societăţii post-decembriste, precum şi evoluţiile ulterioare din punct de vedere economic au generat o scădere a natalităţii accentuată în ultimii 30 de ani”, argumentează iniţiatorul, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Printre acestea se numără întârzierile considerabile în primirea primei indemnizații pentru creșterea copilului. Acestea pot ajunge cu până la patru sau chiar șase luni mai târziu.

„De asemenea, chiar şi în prezent, sunt înregistrate foarte multe cazuri în care părinţii primesc prima prima a indemnizaţiei de creştere a copilului după 4 sau chiar 6 luni, fapt ce creează o reală problema financiară în cazul familiilor monoparentale”, conchid Iulian-Alexandru Badea, în expunerea de motive a propunerii sale legislative.

Câți bani primesc elevii? În funcție de bursă, suma pornește de la peste 300 de lei, adică 292 de lei și poate ajunge până la 719 lei.

Ultimele Articole