Majoritatea oamenilor muncesc exact atât cât să nu fie concediaţi şi sunt plătiţi exact atât cât să nu‑şi dea demisia“. George Carlin, unul din cei mai mari comedianţi ai lumii, a spus‑o, dar probabil că şi el ştia că limitele se pot evapora. şi asta pentru că la început trebuie să ai nervi tari şi să îţi placă prea mult ce faci ca să spui glume pentru câteva beri pe seară. Dar şi pentru că, uneori, aşteptarea merită.
Teo, Vio şi Costel au intrat în stand‑up comedy la începutul lui 2004 şi au fost cei care au făcut genul cunoscut în România. Cunoscuţi ca Trupa Deko – nume la care au renunţat în 2009 odată cu despărţirea de Cafe Deko –, primele glume pe scenă le‑au spus la 22 de ani, pentru 200.000 lei vechi pe seară. „Dacă te gândeşti în bere, la început erau patru beri, după care au devenit zece beri, şi tot aşa…“, povesteşte Costel despre primii lui bani câştigaţi.
Claudiu Teohari, Costel Bojog şi Viorel Dragu au numărat berile timp de doi ani, pentru că banii „erau, dar erau puţini“. La şase ani de la prima glumă, totul a evoluat: glumele, spectacolul şi, desigur, veniturile comedianţilor.
Citeşte mai departe în ediţia de săptămâna aceasta a MONEY EXPRES