Toni Riss, o femeie de 58 ani din Texas, a suferit un accident de motocicletă după urma căruia s-a ales cu probleme medicale grave şi cu o factură la asigurările de sănătate care a adus-o în faliment.
Cardul de credit al femeii a atins în scurt timp limita maximă, iar firma i-a tăiat finanţarea. Cu un istoric al creditului îndoielnic, aceasta s-a orientat către First Premier Bankcard, IFN ce se ocupă cu astfel de clienţi (puţin solvabili), la costuri pe măsură.
Prima oară Riss a primit o ofertă pe care o considera decentă pentru situaţia ei: card cu o limită de 300 dolari şi dobândă anuală efectivă (DAE) de 29,9%.
Însă, peste şase luni (pe la sfârşitul lui 2009), aceasta a primit o veste proastă de la compania de credit.
“Am fost aproape de un atac de cord atunci când am primit anunţul că dobânda mea de 29,9% va urca la 79,9%. A fost ridicol. Jaf la drumul mare”, a spus Riss pentru CNNMoney.com.
La aceea dată, First Premier a lansat un nou card cu DAE de 79,9%, ce s-a dovedit foarte căutat de consumatori. Dar, după cum spun oficialii companiei, foarte mulţi au cheltuit până la limită şi apoi au intrat în default, în principal pentru că nu au putut să plătească o dobândă atât de mare.
Ulterior, compania a redus dobânda la 59,9%, pe considerentul că acest nivel este optimul între ce pot plăti împrumutaţii şi ce profit poate face compania.
De atunci, aproape 700.000 de oameni au achiziţionat cardul bancar, iar jumătate îl folosesc cel puţin o dată pe lună.
Card Act, legea apărută în 2009 pentru proecţia debitorilor faţă de creditori, nu împideică companiile să crească dobânzile, ci doar să aplice dobânzi mai mari retroactiv.
Oficialii First Premier spun că dobânda de 79,9% nu a fost aplicată retoactiv, însă Riss susţine că această rată i-a fost impusă şi că i-a luat aproape şase luni să închidă cardul, timp în care taxele şi comisioanele au curs. Şi costurile nu sunt mici; taxele anuale sunt de 135 dolari: 45 pentru deschiderea contului, 30 dolari pentru administrare în primul an şi 45 din al doilea an, la care se adaugă 75 dolari pentru mentenanţă.
Americanii aflaţi la limita solvabilităţii nu sunt însă descurajaţi de costurile imense. First Premier are aproape 3 miliaone de clienţi în SUA şi primeşte 200.000 – 300.000 de cereri pe lună, dintre care acceptă în jur de 50.000. Şi nu este singura companie de acest gen din SUA.
Cum e la noi
În România au luat amploare împrumuturile pe termen scurt. Cei cu solvabilitate redusă, care nu se încadrează la un credit bancar, ori vor un împrumut rapid, apelează la instituţiile financiare nebancare (IFN). Companii de genul Provident, Cetelem, GE Money oferă sume mici cu dobânzi ridicate fără să pună prea multe întrebări, la dobânzi pe măsură.
Provident, una dintre firmele de top care activează pe piaţa împrumuturilor rapide din România, dă împrumuturi de până la 3.000 lei cu DAE de 79,38% pentru împrumuturile pe 56 de săptămâni şi cu 98,09% pentru cele pe 42 de săptămâni. Oficialii companiei spun că resping jumătate din cererile de creditare din cauza situaţiei precare a potenţialilor clienţi.
Carduri de credit
Cardul de credit de la Cetelem IFN are o limită de 3.000 lei, DAE de 40,9% pentru eliberarea de munerar şi de 35,5% pentru plăţile la comercianţi, şi o lungă listă de tarife şi comisioane.
La bănci, oferta este foarte diversificată, însă condiţiile pentru eliberarea unui card sunt ceva mai stricte. Dobânzile anuale efective la lei pentru cumpărături variază între 13% (dacă există depozite cu care să se garanteze suma de pe card) şi 57%, grosul ofertelor plasându-se la 25-30%.