Vacanță la Gura Portiței, locul devenit paradisul ascuns, unde prețurile rivalizează nejustificat cu luxul
Destinație exotică de la întâlnirea dintre Marea Neagră și Deltă, Gura Portiței atrage tot mai mulți turiști dornici de o experiență unică. Însă, odată ajunși aici, aceștia descoperă că prețurile rivalizează cu cele din cele mai exclusiviste stațiuni europene. Deși Mamaia era cunoscută drept stațiunea cu cele mai mari tarife de pe litoralul românesc, Gura Portiței pare să fi depășit aceste standarde.
Luxul care vine cu un preț ”piperat”: Prețuri colosale la banalele hamsii dar și apă
Pentru cei care își doresc să se bucure de peisajele spectaculoase ale Deltei și Mării Negre, o vizită la Gura Portiței poate deveni rapid o experiență costisitoare.
O porție de hamsii, care la prima vedere pare a fi un preparat simplu, cândva denumită ”mâncarea estivală a săracului”, ajunge să coste 50 de lei. Iar un pet cu apă minerală poate fi achiziționată la prețul de 16 lei. Aceste tarife surprind mulți turiști care, în căutarea unei oaze de relaxare, se confruntă cu realitatea unor prețuri ce depășesc orice așteptări.
Costuri ridicate pentru transport și cazare
Accesul la Gura Portiței se face exclusiv pe apă, cu plecare din Jurilovca, iar prețul unei curse dus-întors cu barca este de 80 de lei. Odată ajunși, turiștii trebuie să fie pregătiți să scoată bani frumoși din buzunar, nu doar pentru mâncare, ci și pentru cazare. Căsuțele de pe plajă, clasificate la trei stele, costă aproape 3.000 de lei pentru un sejur de șapte zile, fără mic dejun inclus. Opțiunile de cazare mai luxoase, cu vedere la lac, ajung la peste 5.000 de lei.
Și totuși, în ciuda prețurilor, e înghesuială la Gura Portiței
În ciuda prețurilor ridicate, Gura Portiței a fost invadată de turiști în mini-vacanța de Sfânta Maria. Turiștii s-au văzut nevoiți să aștepte ore întregi pentru a prinde o masă. Unii localnici, deranjați de mulțimea tot mai mare, au început să își exprime nemulțumirea față de valul de turiști, cerându-le barcagiilor să reducă numărul de vizitatori.
Gura Portiței rămâne o destinație spectaculoasă, dar accesibilă doar celor care își permit să plătească prețul unei vacanțe de lux.