„Comisia cuprinde reprezentanţi ai ministerelor Mediului, de Justiţie, al Transporturilor şi ai Departamentului de Afaceri Europene”, a precizat Muntean. Este de aşteptat ca rezultatele analizei să fie prezentate Guvernului peste două săptămâni.
Premierul Emil Boc i-a solicitat săptămâna trecută un punct de vedere ministrului Mediului, Laszlo Borbely, cu privire la decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la taxa auto.
Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română este contrară dreptului Uniunii, iar efectul său este să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, a decis Curtea de Justiţie al Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), legislaţia din România a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. „Reglementarea menţionată nu face distincţie între vehiculele fabricate în acest stat membru şi cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincţie între vehiculele noi şi vehiculele de ocazie”, se arată în comunicatul citat.
Răspunsul CJUE a venit ca urmare a unei întrebări venite din partea Tribunalului Sibiu, investit cu soluţionarea unui litigiu dintre un român, care a solicitat returnarea taxei de poluare plătite la prima înmatriculare a unui vehicul second hand, cumpărat din Germania. Cetăţeanul român, care achiziţionase autoturismul cu 6.600 de euro a trebuit să plătească o taxă de înmatriculare de aproape 2.200 de euro, dar a cerut în instanţă returnarea banilor, pe motiv că taxa este contrară dreptului Uniunii Europene.
Taxa de poluare care trebuie achitată la prima înmatriculare în România a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre are ca efect descurajarea importului în România de maşini second-hand cumpărate din alte state membre, potrivit deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.