„Continuare a tranzacţiei dintre eMAG şi Naspers, am urmărit simplificarea structurii acţionariatului companiilor din grupul pe care îl conduc – grup format din eMAG, Flanco şi NOD. Am încredere că alături de eMAG, Flanco şi NOD vor avea în continuare o evoluţie ascendentă, pentru că sunt stabile financiar şi au strategia de piaţă potrivită segmentului în care activează”, a declarat Iulian Stanciu, într-un comunicat.
Tranzacţia va deveni efectivă după primirea acordului de la Consiliul Concurenţei.
Ghiţă controla anterior 50% din acţiunile celor două companii. Părţile nu au comunicat valoarea tranzacţiei.
Grupul sud-african Naspers a preluat în acest an 70% din acţiunile eMAG.
Flanco se va concentra pe dezvoltarea calitativă a interacţiunii cu clientul, iar Network One Distribution va avea ca obiective întărirea poziţiei pe toate canalele de vânzare pe care le adresează, încheierea de parteneriate strategice, precum şi dezvoltarea brand-urilor proprii, se arată în comunicat.
Flanco este unul dintre cei mai importanţi retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice şi electrocasnice. Network One Distribution, cunoscută anterior sub denumirea Asesoft Distribution, este liderul pieţei de distribuţie electro-IT de la nivel local.