Sebastian Vlădescu: Plafonul pentru returnarea automată a TVA a crescut la 10.000 de lei lunar (VIDEO)

finanțe, fiscalitate, ministrul de finante, Sebastian Vladescu, taxa pe valoarea adaugata, TVA

Sebastian Vlădescu a precizat că principalele critici ale mediului de afaceri faţă de minister au vizat modalitatea greoaie de returnare a TVA. Ministrul a arătat că, în luna ianuarie, gradul de restituire a TVA a fost dublu faţă de luna ianuarie a anului 2009, însă a recunoscut că este necesară rambursarea mai operativă a taxei pe valoarea adăugată.

„Mărim numărul beneficiarilor de restituire fără control, restituirile urmând a se face pe analiză de risc şi numai pentur cei care au ieşit din zona respectării legalităţii fiscale sau alte probleme fiscale să fie controlaţi. Pe scurt, este vorba de trei măsuri: celor cu deconturi mici am dus limita de restituire automată la 10.000 de lei lunar. Controlul urmează să se facă în următorii doi ani pe bază de analiză de risc„, a spus duminică Vlădescu despre prevederile ordinului pe care l-a semnat vineri şi care intră în aplicare de luni, 1 martie.

Totodată, şi o parte din exportatori vor beneficia de restituirea automată a TVA. Este vorba de IMM din acest domeniu. „Micii exportatori intră în zona restituirii automate cu condiţia ca 75% din cifra de afaceri să provină din export şi să fie echivalentul în lei a unui milion de euro”, a spus Vlădescu, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii a premierului Emil Boc. Facilitatea presupune şi unele restricţii, cum ar fi respectarea obligaţiilor fiscale de către firmele solicitante. De asemenea, nu beneficiază de restituire automată exportatorii de legume şi fructe, lemn neprelucrat, materiale de construcţii, carne şi produse din carne.

În al treilea rând, ministerul de resort introduce SIN (standardul individual negativ). „Este o noţiune care, deşi pare complicată, va simplifica viaţa multor contribuabili. Este vorba de ceea ce se numeşte standardul individual negativ-SIN, prin care calculăm pentru fiecare contribuabil o zonă de risc prin care va primi restituriea de TVA automat fără să fie nevoie de control, controlul urmând să se efectueze ulterior pe baza de analiză de risc. Până pe data de 5 mai, august şi noiembrie fiecare contribuabil va fi încadrat un SIN pe baza căruia va primi TVA înapoi”, a spus Vlădescu.