Mihai Barsan

Secretar de stat – Preţurile sunt scăzute la cereale din cauza competitorilor din Rusia şi Ucraina

cereale, competitori, grau, prețuri, producție, Rusia, Ucraina

La conferinţa „Mediafax Talks about Sustainable Agriculture”, care a avut loc, miercuri, în localitatea Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, secretarul de stat Daniel Botănoiu a declarat că preţul cerealelor din România este concurat de grâul şi porumbul din Rusia şi Ucraina, care au agriculturi puternic subvenţionate.

 

 

„Tot ceea ce noi construim cu greu la nivelul fermelor poate fi şters cu buretele dacă piaţa nu funcţionează corect şi vă dau un exemplu: grâul şi porumbul din România au piaţă în bazinul Mării Negre. Noi nu putem să avem o abordare diferită cum pot avea cei de la Bursa de la Madrid, spre exemplu, pentru că acolo sunt nişte pieţe normale şi au reguli clare pentru toată lumea. Aici venim şi concurăm cu nişte reguli impuse şi pe care nu le-am acceptat. Altfel spus concurăm cu grâul şi porumbul din Rusia şi Ucraina care au agriculturi puternic subvenţionate”, a declarat secretarul de stat, care a precizat că în acest an preţul tonei de grâu este mai scăzut cu 60 de dolari faţă de 2012 în această zonă şi că fermierii din România sunt obligaţi să concureze chiar în aceste condiţii pentru a supravieţui.

 

 

Fermierii prezenţi la conferinţa „Mediafax Talks about Sustainable Agriculture” au susţinut că deşi în ultima vreme s-a tot vorbit despre un eventual profit ridicat pentru agricultorii români, ca urmare recoltelor obţinute în acest an, preţurile cerealelor sunt la jumătate faţă de anul trecut.

 

 

„Anul trecut grâul avea preţul de 1,2 lei pe kilogram, acum se vinde cu 0,6 lei. La porumb preţul era de 1,1 lei, acum este de 55 – 56 de bani. În felul acesta, chiar dacă s-au realizat producţii mai însemnate cantitativ, situaţia este mai proastă decât anul trecut”, a declarat Nicolae Sitaru, unul dintre fermierii prezenţi la conferinţă.

 

 

Secretarul de stat a mai spus că ministerul pe care îl reprezintă nu poate accepta intervenţia marilor companii pentru ca preţul cerealelor să rămână scăzut, în condiţiile în care acest preţ scăzut nu se va reflecta şi în preţul ajuns la consumator.

 

 

„Noi am fost şi suntem împotriva înţelegerilor care se fac pe sub masă cu privire la preţurile pe care le fac cei care au o capacitate mai bună de negociere decât o pot avea fermierii. Aici mă refer la companiile mari care îşi permit, datorită capacităţii lor de a negocia şi a capacităţilor financiare de a duce preţul în jos, iar acest preţ în jos nu se regăseşte şi la consumator, ceea ce nu este în regulă. Trebuie găsite soluţii pentru rezolvarea acestor deficienţe”, a mai spus Botănoiu.

 

 

Producţia de grâu şi secară din acest an totalizează 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani şi a doua din ultimii 43 de ani.

 

 

Faţă de anul trecut, producţia de grâu şi secară a crescut cu 37%. Suprafaţa cultivată a fost de 2 milioane de hectare, similară celei de anul trecut, dar cu un randament de 3.472 kg la hectar, faţă de 2.650 kg la hectar în 2012.

Ultimele Articole