Marian Manolache

Sectorul imobiliar din România este încă în stagnare relativă. Băncile vor continua să fie prudente în creditare

creditare, credite neperformante

„În România, sectorul imobiliar este încă într-o situaţie de stagnare relativă, iar băncile vor continua, probabil, să fie prudente în activitatea de creditare, dată fiind proporţia de credite neperformante din portofoliile acestora, după cum reiese din sondaj”, a declarat miercuri într-un comunicat Ori Efraim, partener şi coordonatorul Departamentului de real estate al KPMG în România.

 

El spune cã există anumite semne de reînnoire a interesului, în special din partea dezvoltatorilor chinezi.

 

„Ca în multe alte sectoare, dezvoltatorii chinezi au identificat imediat oportunităţile prezente pe piaţa românească şi acoperă anumite goluri lăsate de investitorii mai precauţi, care au fost mai reticenţi faţă de pieţele emergente după 2008”, a mai spus Efraim.

 

Finanţarea imobiliară în Europa Centrală şi de Est (ECE) a dat semne de revigorare în ultimele 12 luni, dar evoluţia pieţei continuă să rămână incertă. Comparativ cu anul 2010, a avut loc o creştere considerabilă a tranzacţiilor imobiliare, însă aceste investiţii au fost extrem de diferite, în funcţie de ţară şi clasa de active.

 

KPMG noteazã cã băncile privesc cu prudenţă evoluţia pieţelor imobiliare, cu posibila excepţie a Austriei, Cehiei şi Poloniei, unde piaţa nu a fost afectată în aceeaşi măsură de criza financiară ca în alte ţări.

 

KPMG a realizat un sondaj în rândul unui număr de peste 50 de bănci din regiune pentru a evalua perspectivele finanţării bancare a sectorului imobiliar în ECE.

 

Comparativ cu anul 2010, un număr mult mai mare de bănci din toate ţările consideră că, în majoritatea cazurilor, creditele neperformante pot fi gestionate cu succes prin restructurare. Băncile sunt interesate mai mult de restructurarea creditelor neperformante decât de executarea acestora şi continuă să prefere finanţarea proiectelor generatoare de venit în locul celor de dezvoltare.

 

Totodată, aşteptările băncilor cu privire la posibila creştere a dimensiunii portofoliilor lor viitoare s-au îmbunătăţit în mod distinct, iar sectorul hotelier rămâne cel mai puţin preferat de către bănci din perspectiva finanţării.

 

KPMG este o reţea globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor. Compania îşi desfăşoară activitatea în 150 de ţări şi are 138.000 de angajaţi în firmele membre din întreaga lume.

 

În România şi Republica Moldova, KPMG îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor şase birouri din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Chişinău.

Ultimele Articole