Iorga Vlad

Şeful CJ Harghita: De ce 39 de judeţe au voie să aibă steag şi noi nu?

Harghita, Victor Ponta

„Nu sunt comentator politic şi, de obicei, nu comentez declaraţiile sau demersurile unor politicieni, atât din ţară, cât şi din străinătate, dar cred că suntem lezaţi de drepturi (maghiarii – n.r.). Trăim într-un stat de drept şi eu nu cred că este corect ca 39 de judeţe să poată să aibă un steag şi judeţele Harghita şi Covasna, unde plătim aceleaşi taxe şi impozite, să nu aibă acelaşi drept. Constituţia este aceeaşi şi aici, şi în alte judeţe”, a declarat Borboly.

Borboly Csaba, care este iniţiatorul hotărârii prin care steagul secuiesc a devenit drapelul Harghitei – judeţ unde a fost arborat pentru prima dată pe instituţiile publice -, a adăugat: „Aştept un răspuns de la domnul Victor Ponta: De ce în Harghita nu avem voie să avem steagul judeţului, cum au celelalte judeţe?”.

El a susţinut că sunt încă „foarte multe” drepturi care ar trebui să fie asigurate minorităţii maghiare din România, precum „o universitate susţinută de statul român şi care ar servi minoritatea maghiară din România, şansa pentru copilul maghiar de a învăţa limba română în aşa fel încât să poată să o înveţe, dreptul maghiarimii de a-şi cunoaşte istoria, de a avea propria programă, instituţii culturale susţinute de către stat, nu numai de către consiliile locale şi judeţene”.

El a afirmat că, ori de câte ori sunt probleme în România, este „scoasă pe tapet” problema maghiară, adăugând că „maghiarimea ar trebui să fie lăsată deoparte, chiar dacă acum problemele economice sunt ascunse în spatele unei activităţi sau acţiuni naţionaliste”.

Borboly a spus că aceia care vor să cunoască realitatea „ar trebui să citească, să vină la noi, să vadă că noi nu mâncăm românii pe pâine, cum se zice, ci încercăm să trăim cum se poate”, apreciind că „în isteria care se iveşte aproape în a doua sau a treia zi – de exemplu acum a fost raportul MCV şi deja suntem pe tapet – maghiarimea ar trebui să fie lăsată deoparte”.

Hotărârea prin care steagul secuiesc a fost declarat drapel al judeţului Harghita a fost aprobată de consilierii judeţeni în noiembrie 2009.

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.

Presa maghiară a relatat că declaraţia lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc.