Şeful CSA estimează că piaţa de asigurări de viaţă va ajunge în acest an la nivelul din 2008

2008, Angela Toncescu, asigurari, CSA, estimare, ianuarie, piata de asigurari, viață

În 2008, piaţa asigurărilor de viaţă a crescut cu 29%, până la 1,9 miliarde lei.

„Estimez că la sfârşitul acestui an piaţa de asigurări de viaţă va ajunge la nivelul anului 2008. Mă aştept ca societăţile de asigurare să recupereze unele contracte răscumpărate anul recut şi să câştige contracte noi”, a afirmat Toncescu, care s-a arătat optimistă în ce priveşte evoluţia pieţei româneşti de asigurări de viaţă.

Potrivit şefului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), un asigurător de pe această piaţă a înregistrat în ianuarie o creştere a contractelor noi încheiate cu 30% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, însă Toncescu nu a oferit alte detalii.

În primele nouă luni din 2009, piaţa românească de asigurări de viaţă a scăzut cu 9,6%, până la 1,2 miliarde lei. În ianuarie, mai mulţi reprezentanţi ai firmalor de asigurări estimau că piaţa românească de asigurări de viaţă ar putea să scadă cu până la 10% în acest an, la valori calculate în lei, pe fondul reducerii puterii de cumpărare a românilor, în urma creşterii ratei şomajului.

Ultimele Articole