Hurd a părăsit HP la sfârşitul săptămânii trecute, după un scandal de hărţuire sexuală în urma căruia directorul nu a fost găsit vinovat de încălcarea politicii de hărţuire a companiei, dar Consiliul de Administraţie a ajuns la concluzia că acesta a efectuat rapoarte „imprecise” de cheltuieli şi a ascuns relaţia sa personală cu Jodie Fisher. Fosta actriţă a colaborat cu HP ca subcontractor, organizând evenimente pentru companie.
„Pierzându-l pe Mark Hurd, consiliul HP nu a reuşit să acţioneze în interesul angajaţilor, acţionarilor, clienţilor şi partenerilor companiei. Consiliul de Administraţie a recunoscut că a derulat o investigaţie completă în privinţa acuzaţiilor de hărţuire sexuală şi că a ajuns la concluzia că acestea sunt pur şi simplu false”, arată Ellison într-o scrisoare transmisă New York Times, preluat de Bloomberg.
Potrivit şefului Oracle, directorii HP s-au exprimat cu şase voturi pentru şi patru împotrivă în privinţa dezvăluirii publice a acuzaţiilor de hărţurie sexuală, dar au hotărât ulterior ca decizia să fie considerată unanimă.
Reprezentanţii HP susţin că decizia de a-l demite pe Hurd a fost unanimă.
Apple l-a concediat în 1985 pe Steve Jobs, după o confruntare a acestuia cu directorul general de atunci al companiei, John Sculley. Jobs a revenit la Apple 12 ani mai târziu şi a reuşit să readucă compania în prim-planul industriei eletronicelor de consum, ocupând în prezent postul de director general.
„Concedierea lui Jobs aproape a distrus Apple, şi ar fi distrus compania dacă Steve n-ar fi revenit să-i salveze”, notează Ellison.