Ionut Lupescu

Şeful RATB vrea majorarea preţului unei călătorii la 2 lei

bilete ratb, RATB

Pentru 2015, la capitolul investiţii avem prevăzută demararea unei licitaţii pentru achiziţionarea unui număr de 500 de autobuze pe un program multinaţional de patru ani. Din 15 martie vor intra în teste pe o linie două autobuze electrice provenite de la o firmă din China, iar ulterior un alt autobuz, tot în testare, de la un furnizor din Cehia. Vrem să vedem cum funcţionează şi să vedem şi feedback-ul din partea călătorilor.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) intenţionează să demareze în 2015, cu sprijinul Primăriei Capitalei, o licitaţie pentru achiziţionarea unui număr de 500 de autobuze, să fabrice în uzina proprie cel puţin 10 tramvaie şi să modernizeze alte 10 pentru îmbunătăţirea transportului public din Bucureşti, a declarat într-un interviu acordat Agerpres directorul general al regiei, Vincenţiu Daniel Antonescu.

Asigurarea resurselor financiare reprezintă principala problemă cu care se confruntă regia la ora actuală, însă concretizarea proiectului privind transformarea regiei în societatea comercială ar permite atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare şi investiţii, consideră şeful RATB.

Acesta a mai vorbit în interviu despre proiectele regiei în 2015, despre necesitatea majorării tarifelor de călătorie, precum şi despre posibilitatea introducerii unui sistem limitat de gratuitate pentru pensionari.

Directorul general al RATB afirmă că mijloacele de transport în comun care sunt în circulaţie nu prezintă niciun pericol pentru siguranţa călătorilor, iar sănătatea conducătorilor auto este atent monitorizată.