Rusia este pregătită să atace Ucraina, dar încă nu a luat decizia dacă va face acest lucru, a afirmat astăzi şeful Serviciilor de informaţii germane (BND), Bruno Kahl, pe fondul tensiunilor în creştere între Moscova şi Kiev, transmite agenția Reuters.
”Cred că decizia de a ataca nu a fost luată deocamdată”, a declarat Bruno Kahl într-un interviu pentru agenţia de presă britanică.
”Criza poate evolua în mii de feluri”, a adăugat Kahl, care a amintit ca posibile scenarii acţiuni ruse pentru destabilizarea guvernului de la Kiev sau măsuri de sprijinire a separatiştilor din estul Ucrainei.
El a refuzat să facă vreun comentariu legat de ce fel de sancţiuni ar trebui adoptate împotriva Rusiei în cazul unui atac.
Pe de altă parte, şeful BND a exprimat dubii în privința viabilității unei alianţe durabile între Rusia şi China, întrucât interesele celor două ţări diferă destul de mult.
”Pe termen lung, ursul rusesc nu se va simţi confortabil în ghearele dragonului chinezesc”, a spus Bruno Kahl.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să se deplaseze la Beijing în luna februarie pentru convorbiri cu omologul său chinez Xi Jinping. Temele principale de discuție: securitatea europeană şi dialogul Rusiei cu NATO şi SUA.