Şeitan: Bugetul de pensii va fi suplimentat cu 500 milioane euro

buget de pensii, Ministerul muncii, pensii, Şeitan

ugetul asigurărilor sociale va fi suplimentat cu 500 milioane euro, în urma rectificării bugetare care va avea loc la sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, pentru a putea acoperi plata pensiilor până la sfârşitul anului, în urma deciziei CCR, a anunţat joi ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

„Nu există o problemă de a avea această sumă pentru acoperirea plăţii pensiilor până la sfârşitul anului, însă în condiţiile în care în acest moment subvenţia acordată de la bugetul de stat era de 1,7 miliarde euro, aceasta urmează a creşte cu încă 500 milioane euro, în urma rectificării bugetare”, a spus Şeitan.

Legile care prevăd reducerea salariilor cu 25% şi recalcularea unor pensii speciale, adoptate în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Ultimele Articole