Selgros a adus cei mai mulţi bani în România, în iunie

bani, România, selgros

În luna iunie, italienii au mărit capitalul filialei româneşti cu 12,5 milioane de euro. De asemenea, Star Foods a investit în firma din România 11,6 milioane de euro, iar acţionarul francez al firmei din domeniul distribuţiei de hârtie şi de hârtie tipografică Antalis a realizat un aport de 8,3 milioane de euro.

În prima jumătate de an, pe prima poziţie în topul companiilor care au mărit capitalul subsidiarelor autohtone se află constructorul american de maşini Ford. Producătorul auto a realizat la începutul anului o infuzie de capital de peste 200 milioane de euro, la uzina de la Craiova. Pe locul al doilea în acest top regăsim compania siderurgică TMK‑Artrom, care a subscris în februarie aproximativ 57 milioane de euro. Al treilea loc este ocupat de Bancpost, al cărei investitor majoritar din Grecia a realizat, în martie, un aport de capital de 53,6 milioane de euro. O altă subscriere importantă a fost efectuată de producătorul de componente auto Schaeffler România, din Braşov, cu acţionari din Germania (aproximativ 50 milioane de euro).

Pe domenii, industria constructoare de maşini şi componente auto se menţine pe prima poziţie, în funcţie de capitalul străin atras în primele şase luni ale anului, cu investiţii de peste 335 milioane de euro. Următoarele poziţii sunt deţinute de bănci, cu subscrieri de circa 165 milioane de euro, de firme de asigurări şi administrare a fondurilor de pensii, cu peste 160 milioane de euro.