Pe 19 martie 2009, Comisia juridică a Senatului nu a reuşit, în lipsa voturilor necesare, să acorde niciun vot pentru începerea urmăririi penale a lui Şerban Mihăilescu, nici unul împotrivă,astfel că raportul senatorilor jurişti nu conţine vreo recomandare, iar plenul va fi cel care decide în cazul senatorului PSD.
Patru senatori (cei de la PSD) au votat împotriva începerii urmăririi penale împotriva lui Şerban Mihăilescu, în timp ce cei patru senatori PDL au votat pentru. Ioan Ghişe, Marian Bîgiu de la PNL şi Attila Cseke de la UDMR au lipsit de la audierile comisiei şi de la vot.
Senatorul PSD Şerban Mihăilescu a cerut, în cadrul Comisiei juridice din Senat, să fie respinsă solicitarea DNA de începere a urmăririi sale penale şi să înainteze plenului un raport negativ.
Iniţial, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă, a declarat, în aprilie, că raportul Comisiei în cazul lui Şerban Mihăilescu va intra în plen după 20 aprilie. Ulterior însă, s-au invocat alte motive care au dus la tergiversarea votării în plen: „corectarea” Regulamentului în acord cu decizia CCR ca hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului să fie luată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, dar şi raţiuni medicale.
În final, în şedinţa de marţi a Biroului Permanent al Senatului s-a decis că raportul va fi pe ordinea de zi a plenului de miercuri, chiar dacă nu se ştie dacă senatorul PSD, Şerban Mihăilescu, va fi prezent. El însă nu a adus acte doveditoare ale stării sale de sănătate.
Senatorii din Comisia juridică a Senatului argumetează, în raportul asupra solicitării Parchetului General de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PSD, Şerban Mihăilescu, că probele din dosarul DNA sunt, în parte, nule, „motiv pentru care votul a fost atât de strâns”.
Raportul, obţinut de NewsIn, precizează că, „supusă la vot, propunerea de începere a urmăririi penale nu a întrunit numărul necesar de voturi (4 senatori şi-au exprimat opţiunea pentru <<DA>>, şi 4 senatori – pentru <<NU>>”, fapt pentru care Comisia nu poate recomanda plenului Senatului un vot în favoarea avizării începerii urmăririi penale.
În argumentaţia senatorilor jurişti se face referire la probele considerate nule în dosarul lui Mihăilescu, invocându-se decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a retrimis DNA dosarul cauzei, ca urmare a declarării neconstituţionale a Legii 155/1999 privind responsabilitatea ministerială. Aceleaşi probe, însă, sunt considerate de Parchetul General, într-o scrisoare adresată Comisiei juridice, ca având „valoarea unor acte premergătoare, pentru a stabili dacă există suficiente indicii pentru a justifica începerea urmăririi penale”.
Astfel, dacă procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a transmis că „se impune ca Parlamentul României – Senatul să se pronunţe asupra solicitării cu care a fost învestit în considerarea întregului material care i-a fost înaintat”, în raportul Comisiei se precizeacă că doar o parte din materialele au putut fi luate în considerare. „Toate celelalte documente, întocmite între 09.05.2006( n.r. – data întocmirii rechizitoriului) şi data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost declarate nule şi, deci, nu pot fi considerate probe, pentru că ceea ce este nul nu produce efecte juridice. Încălcarea dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei constituie violări ale formelor prescrise de lege şi sunt sancţionate(…) cu nulitatea absolută, nulitate care nu poate fi înlăturată în niciun mod”, se arată în raport.
De asemenea, senatorii jurişti precizează că au studiat cele 6 volume ale dosarului transmise în copie de Parchetul General şi l-au audiat în şedinţă publică pe Şerban Mihăilescu. El „a arătat că nu a comis vreo faptă penală, că autodenunţul lui Păvălache nu poate constitui probă, că probele favorabile soluţionării juste a cauzei ar fi fost îndepărtate din dosar şi că acele arme au fost şi sunt proprietatea unei asociaţii de vânătoare”, se explică în raportul comisiei.
Potrivit adresei procurorului general, DNA a fost sesizată că, „în perioada în care ocupa funcţia de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Mihăilescu Petru Şerban a primit de la consilierul său personal, Fănel Păvălache, pe care, anterior, îl numise în această funcţie, mai multe arme de vânătoare, pe care le-a deţinut deşi nu era posesor al permisului de armă”.
Totodată, raportul face referire la denunţul lui Păvălache, potrivit căruia Mihăilescu „i-a solicitat denunţătorului, după numirea acestuia în funcţie, să achiziţioneze, pentru primul-ministru Adrian Năstase, mai multe arme de vânătoare”. Păvălache mai susţine că în perioada aprilie – mai 2002 a cumpărat pentru Mihăilescu 9 arme de vânătoare în valoare de 200 de milioane de lei vechi.
DNA a cerut Senatului, pe 31 iulie 2008, începerea urmăririi penale a senatorului PSD Şerban Mihăilescu pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.