‘Am purtat în cadrul grupului republican /din Senat/ numeroase discuţii cu privire la cel mai bun răspuns la acţiunile anticonstituţionale ale preşedintelui’, a declarat marţi reprezentanţilor presei liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell. ‘Am ajuns la concluzia că soluţia cea mai bună este să sesizăm justiţia’, a afirmat senatorul, adăugând că i-a cerut avocatului conservator Miguel Estrada să se ocupe de această problemă.
‘Toţi senatorii ar fi bine să înţeleagă că Senatul este cel care trebuie să decidă, atunci când este în sesiune, şi nu preşedintele’, a subliniat, la rândul său, senatorul Roy Blunt.
În luna ianuarie, Obama a numit prin decret, în absenţa Congresului, mai mulţi responsabili cu rang înalt, printre care şi pe Richard Cordray la conducerea noului Birou de protecţie financiară a consumatorilor (CFPB). Numirile au provocat furia republicanilor.
Aceştia din urmă nu-l agreează pe Cordray, un democrat care s-a remarcat urmărind băncile pentru abuzuri în împrumuturi imobiliare în perioada mandatului său ca ministru al Justiţiei în statul Ohio.
Demersul republicanilor, făcut cunoscut marţi de McConnell, reprezintă o nouă etapă în lupta politică dintre cele două partide la mai puţin de şapte luni de alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Liderul majorităţii democrate, Harry Ried, a declarat pentru AFP în legătură cu acţiunea republicanilor: ‘Cum să vă spun… mă doare-n cot’.