Extrase din corespondenţa internă a Standard & Poor’s şi Moody’s, cele mai mari agenţii de rating, ne dau un indiciu despre cum companii precum Goldman le-au influenţat deciziile.
Un email din 2006 menţionează chiar existenţa “defectelor” în majoritatea tranzacţiilor Abascus făcute de Goldman Sachs. Un anumit produs Abascus din 2007 este consderat de Securities and Exchange Commission (SEC) ca fiind prezentat fraudulos investitorilor.
“Este o greşeală cunoscută, nu numai cu această afacere Abascus, ci în apropae toate tranzacţiile Abascus”, se arată în extrasul din mail-ul S&P.
“Sunt presat serios de Goldman în privinţa unei afaceri cu care vor să iasă pe piaţă azi”, scrie într-un mail intern al Moody’s din aprilie 2006.
Comisia din senatul american care investighează acest caz spune că influenţa Wall Street şi setea de profituri au făcut ca agenţiile de rating să umfle ratingurile ipotecilor subprime vândute de către bănci, ceea ce a contribuit la criza financiară.
Investitorii, inclusiv companiile de asigurări, băncile şi fondurile de pensii, se bazează pe agenţiile de rating pentru a evalua rentabilitatea unei investiţii.
“Agenţiile de rating au permis Wall Street să le influenţeze analizele, independenţa şi reputaţia lor de companii de încredere. Au făcut-o pentru banii mulţi pe care i-au primit”, spune senatorul Carl Levin, preşedintele comisiei din Senat care investighează acest caz.