De asemenea, în vacanţa parlamentară de iarnă, aceştia vor putea realiza o deplasare în cadrul numărului de zile aprobate de Biroul Permanent pentru lucru în circumscripţiile electorale şi o deplasare în vacanţa parlamentară de vară cu posibilitatea ca aceasta să poată acoperi cât mai multe zone din colegiile uninominale în care senatorii au fost aleşi.
Potrivit memorandumului intern propus conducerii Senatului de către secretarul general al instituţiei şi adoptat de Biroul Permanent în şedinţa de marţi, aceste deplasări în străinătate se vor realiza cu aprobarea conducerii acestui for, în urma unei solicitări scrise adresate de către senatori Direcţiei Generale pentru Cooperare Parlamentară Externă.
Cheltuielile pentru deplasările în străinătate, aprobate de Biroul Permanent, vor fi decontate din bugetul Senatului, alocat pentru astfel de situaţii.