„La ora asta din dimineaţă (9.27, n.r.) putem aprecia că va fi creştere şi azi, dar ne vom lămuri după ce vedem pieţele externe, unde potentilaul este mai degrabă de scădere“, ne spune Adrian Ormenişan, broker la SSIF Broker Cluj Napoca. „La noi s-a produs reluarea creşterii, teoretic am putea spera măcar la o evoluţie laterală, dacă nu chiar la continuarea creşterii, dar volumele ţi lichiditatea sunt mici“, a continuat brokerul.
Profesionistul de la SSIF Broker Cluj Napoca crede că, în ciuda absenţei relative a investitorilor din ring, interesul de cumpărare la Fondul Proprietatea este mare şi în creştere. Totuşi, pentru că în piaţă stau să intre noi acţiuni cedate despăgubiţilor de către Stat, creşterea cotaţiilor va fi mică sau deloc.
Auspiciile internaţionale sunt optimiste pe pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg ) pe principalii indici europeni, ca şi în America unde momentul adevărului îl vor arăta contractele futures pe indicele american S & P, după prânz.
Indicii bursieri au revenit deasupra nivelurilor unor suporturi mai vechi. Indicele cel mai sensibil la schimbări, BET Fi, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi ale Fondul Proprietatea (FP) este peste 22.500 de puncte, iar indicele cu adevărat reprezentativ al Bursei (deşi neoficial), BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv cele din BET FI, este peste 500 de puncte.
Şi să repetăm „DIDACTICELE“:…
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.