Cristian Bizau

SENTIMENTUL de dimineaţă: La ce bursă mai este posibilă călătoria pe scara trenului? Nici dacă se vinde SIF tot mai scump?

5%, CAC 40, DAX, Fondul Proprietatea, prag sifuri, societati de investitii financiare

Ieri, SIF Moldova deja îşi invita marii acţonari să contribuie la o eventuală majorare de capital, după ce a intrat în vigoare legea care a crescut pragul maxim de deţinere la SIF-uri, la 5%. Detalii despre mişcarea conducerii SIF Moldova găsiţi în Fondurile de investiţii, invitate să majoreze capitalul social al SIF Moldova, dar ideea este că SIF-urile vor începe curând o lungă luptă pentru o supravieţuire cât mai frumoasă.

 

 

Preţurile societăţilor de investiţii financiare (SIF) vor începe o lungă perioadă de creştere, dar cine vrea să intre în joc trebuie să ştie cât de periculos este să călătoreşti pe scară şi trebuie să aibă o reţetă câştigătoare care să combine numărul de trepte în urcare ( a preţurilor), cu numărul de trepte în coborâre, ca să ajungă, undeva, cândva, la câştigul final.

 

 

La fel şi indicele BET Fi, cel mai analizat indice al Bursei de Valori Bucureşti, al celor 5 SIF-uri şi al Fondului Proprietatea (FP), va urma acest urcuş, sisific, despre care puţini se încumetă să calculeze cam unde s-ar putea opri.

 

 

Ieri, BET Fi, a crescut cu 2,64%, iar Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities îl vede la 23.000 de puncte, după ce indicele a trecut binişor deasupra unui suport de conjunctură de la 19.250 de puncte şi mult peste suportul vital de la 17.800 de puncte. Acestea rămân reperele principale. Mai multă analiză, despre indici bursieri din lumea largă şi cursuri valutare în articolul:

 

Ce vor face euro şi bursele săptămâna aceasta. Previziunile analiştilor. Articolul conţine şi perspectivele săptămânale privind evoluţiile probabile ale monedei europene şi ale indicilor DAX, al bursei din Frankfurt şi DJI de la New York. Este utilă şi sinteza Cât de solidă mai este economia germană? Ştirile care vor mişca pieţele lumii, în care puteţi vedea orele cruciale ale zilei de azi şli ale zilei de mâine.

 

 

În rest, prudenţa, de care vorbim de când am reînceput seria SENTIMENTELOR, este în plină agitaţie. Analiştii lumii cred că pieţele îşi ţin răsuflarea să vadă care este evoluţia costului datoriilor Spaniei şi Italiei. Ceea ce este mai bine decât pesimismul.

 

 

Pe pieţele contractelor la termen contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluţiile ulterioare ale indicilor bursieri) prudența se traducea și astăți cu mici variații în jurul lui 0. Plus/minus 10 20 de puncte atât la DAX cât și la indicele francez CAC 40.

 

(Articolul a fost scris înainte de ora 10, când încep tranzacţiile la Bursa de Valori Bucureşti. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă
o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 

Ultimele Articole