Anul acesta, însă, există nu om care refuză să ia pauză: Mario Draghi. Preşedintele BCE este, în schimb, concentrat pe o sarcină foarte importantă: salvarea euro. Şi toată lumea se întreabă: o să reuşească?
Probabil că da. Cel mai important lucru este să convingă Germania, cea mai bogată naţiune a Europei, să plătească încă o dată datoriile altor ţări, arată Business Insider. Probabil că şi asta se va întâmpla. Iar motivul este atât de simplu pe cât este de ascuns: chiar şi la 67 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, politicienii germani încă se mai simt vinovaţi. Sunt hotărâţi să garanteze pacea în Europa, însă păstrarea monedei euro şi implicit a unităţii Europei, nu e văzută cu ochi buni.
Germania este percepută drept liderul din discuţiile legate de rezolvarea crizei euro. Această idee se bazează pe însăşi natura Germaniei: într-o ţară în care disciplina este un ingredient de bază al vieţii cotidiene, nimeni nu e prea incântat să finanţeze nişte guverne deja renumite pentru încălcarea regulilor şi depăşirea bugetelor.
Până acum, Spania, Italia şi Grecia au reuşit să se menţină pe linia de plutire, dar asta doar pentru că liderii nemţi au făcut concesii pe spinarea propriilor contribuabili. Pachetul de finanţare al Greciei, capitalizarea băncilor spaniole, sponsorizarea pieţelor italiene – totul s-a întâmplat cu sprijinul Germaniei.
Specialiştii au oferit o mulţime de cauze pentru toleranţa neobişnuită a Germaniei, care vine în contradicţie cu educaţia sa lutherană. Unii spun că ţara a beneficiat mai mult decât oricare altă naţiune de pe urma introducerii euro, ba chiar că ar face profit din finanţarea altor ţări. Alţii cred că pe nemţi i-ar costa mult mai mult dacă zona euro ar intra în colaps, decât dacă ar continua să-i finanţeze pe vecinii datornici.
Însă cei care îşi vor extinde analiza din zona economică în cea politică vor descoperi un alt motiv, mult mai dogmatic: al Doilea Război Mondial.
Aproape toţi liderii politici din Germania au legături cu acest război. O legătură directă, pentru că părinţii lor l-au trăit pe propria piele, şi una indirectă, deoarece ei înşişi au copilărit într-o Germanie divizată.
Faptul că a trăit într-o ţară sfâşiată de remuşcările începerii celui mai groaznic război din istorie a lăsat urme adânci în conştiinţa acestei generaţii de nemţi.
Pentru politicieni precum cei din generaţia Angelei Merkel, păstrarea păcii în propria ţară, precum şi în restul Europei a devenit scopul suprem. În aproape fiecare discurs pe care Merkel îl ţine la ea acasă, aceasta face referire la rolul Germaniei de păstrătoare a păcii în Europa. Iar cea mai importantă acţiune, din acest punct de vedere, este susţinerea euro.
„Dacă euro eşuează, şi Europa eşuează”, le-a spus Merkel conaţionalilor săi în 2009, într-un discurs în care a vorbit 5 minute despre alegerile din Europa şi 55 de minute despre trecutul istoric al Germaniei şi implicarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial.
În aceste vremuri de criză, Merkel are mai multe motive ca oricând să îşi apere punctul de vedere. Recesiunea economică tot mai mare duce la crearea unor reflexe naţionaliste în întreaga Europă. La cele mai recente alegeri din Grecia, partidul neo-nazist „Zori de Aur” a primit 7% din voturi. Şi în Franţa sau Olanda, partidele de extremă dreapta sunt din ce în ce mai populare, lucru care produce teamă atât înăuntrul, cât şi în afara Germaniei. Iar asta deoarece aceste evenimente seamănă foarte mult cu ce s-a întâmplat în Europa, în anii ’30. Politicienii germani nu îşi pot permite să lase istoria să se repete.
Jurnaliştii şi analiştii economici au tot dreptul, desigur, să atragă atenţia asupra consecinţelor economice ale dezintegrării euro. Cu toate astea însă, deciziile politice sunt mult mai importante. O Europă unită va folosi o monedă comună, euro, sau nu va fi unită deloc. Cea din urmă variantă pur şi simplu nu e o opţiune pentru Germania.
Aşadar, Spania, Italia şi Grecia nu au de ce să îşi facă griji, euro va fi salvat. Dar se va plăti un preţ pentru asta. Vremurile în care locuitorii acestor ţări se pensionau devreme, lucrau puţin şi îşi luau vacanţe lungi ar putea fi pe sfârşite. Germania nu va mai accepta această situaţie.
A sosit timpul pentru puţină disciplină. Cu excepţia lunii august, desigur, care e perioada în care o ţară întreagă îşi ia vacanţă. Nu-i aşa?
