Curtea italiană de Casaţie a decis că faptele de corupţie pentru care britanicul David Mills, fostul avocat al lui Silvio Berlusconi, a primit o condamnare de patru ani şi jumătate de închisoare s-au prescris. Mills trebuie să plătească însă, 250.000 de euro Guvernului de la Roma pentru distrugerea imaginii.
Avocatul britanic David Mills a fost condamnat pentru că ar fi primit bani de la Silvio Berlusconi ca să depună mărturie falsă în două proces intentate acestuia şi holdingului său, Fininvest, la sfârşitul anilor ’90. Iniţial, David Millas a recunoscut că a primit 600.000 de dolari de la Berlusconi, în „semn de recunoştinţă” pentru munca sa. El a revenit apoi asupra declaraţiei.
Partidul lui Silvio Berlusconi a salutat decizia instanţei, apreciind că „demonstrează incredibila persecuţie judiciară cu care se confruntă preşedintele Consiliului” din partea judecătorilor din Milano. Opoziţia afirmă că, dimpotrivă, instanţa a recunoscut „un caz de corupţie foarte grav”şi că sentinţa curţii de casaţie „rămâne o condamnare morală pentru şeful Guvernului”.