Mihai Barsan

Şerban Huidu, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare

condamnat, Huidu, suspendare

De asemenea, potrivit instanţei, Huidu este obligat la plata cheltuielilor de judecată de 300 de lei şi urmează să i se restituie autoturismul implicat în accidentul petrecut în 16 octombrie 2011, în apropierea localităţii braşovene Timişul de Sus.

În schimb, autoturismul Dacia Logan în care se aflau cele trei victime ale lui Huidu va rămâne în custodia anchetatorilor ca mijloc de probă la dosar.

Sentinţa Judecătoriei Braşov nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Şerban Huidu nu a fost prezent, vineri, la Judecătoria Braşov, fiind reprezentat de către avocatul său, Ioan Mânjina.

La procesul de la Judecătoria Braşov au fost prezenţi fiul şi soţia lui Ştefan Lungu Balogh, una dintre cele trei victime.

La primul termen al procesului în care este judecat pentru ucidere din culpă, Şerban Huidu le-a spus magistraţilor, la mijlocul săptămânii trecute, că nu ştie cum a ajuns cu maşina pe contrasens, că îi pare foarte rău pentru tragedie şi că îşi asumă responsabilitatea, în timp ce familiile victimelor au cerut ca acesta să fie condamnat la închisoare cu executare.

Atât procurorii, cât şi avocaţii familiilor victimelor au cerut condamnarea lui Huidu la închisoare cu executare, în timp ce avocaţii fostului realizator TV au solicitat circumstanţe atenunante şi o pedeapsă neprivativă de libertate.

Avocatul lui Huidu, Ioan Mînjina, a spus în faţa instanţei că raportul de expertiză al maşinii lui Huidu nu precizează faptul că acesta a ajuns pe contrasens din cauza vitezei, şi nici a condiţiilor de trafic, prin urmare nu se pot determina cauzele pătrunderii pe contrasens.

Cel de-al doilea avocat al lui Huidu, Florin Şurghie, a spus că la producerea accidentului a contribuit şi Administraţia Naţională a Drumurilor, care „nu a configurat corect curbele, determinâd şoferii să iasă în decor sau să intre pe contrasens”.

El le-a solicitat judecătorilor să ţină cont şi de comportamentul pe care l-a avut Huidu după producerea accidentului, care s-a retras din viaţa publică, iar în acelaşi timp a trimis bani familiei Balogh (într-un cont care ulterior a fost închis, iar banii refuzaţi) şi a încercat să ia legătură cu fiica Magdei Drăghici şi chiar să îi deschidă o fundaţie, însă aceasta a refuzat.

Fiul uneia dintre victime, Mircea Balogh, i-a reproşat lui Huidu că nu a avut disponibilitatea să ofere despăgubiri, virând banii într-un cont închis şi că nu i-a făcut nicio vizită la domiciliu, aşa cum a susţinut avocatul său.

Huidu i-a răspuns că a vrut să îi viziteze, dar că nu i-a găsit acasă, iar ulterior s-au întâlnit într-o altă locaţie, împreună cu avocaţii.

La termenul de joia trecută, instanţa a decis disjungerea cauzelor, penal şi civil, urmând ca dosarul civil privind daunele de peste 800.000 de euro cerute de familiile victimelor să fie judecat în 20 septembrie.

În ceea ce priveşte latura penală, primul termen s-a judecat, după o pauză de aproximativ 30 de minute, timp în care Huidu, familiile victimelor şi avocaţii acestora au rămas în sală.

La primul termen al procesului, care a avut loc la Judecătoria Braşov, soţia şi fiul uneia dintre victime, Ştefan Lungu Balogh, au cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soţia şi fiul lui Ştefan Lungu Balogh s-au constituit părţi civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro. De asemenea, fiica unei alte victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale şi materiale de 400.000 de euro.

La jumătatea lunii mai, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi produs în octombrie 2011 zona localităţii Timişul de Sus din judeţul Braşov.

În urma accidentului provocat de Huidu şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balogh, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Şerban Huidu circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în maşină împreună cu soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de doi şi patru ani şi cu bona acestora.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului maşina condusă de Şerban Huidu rula cu 87 de kilometri la oră, în condiţiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, şi a intrat total pe contrasens.

„Huidu putea preveni producerea accidentului dacă şi-ar fi păstrat banda de circulaţie. Starea de pericol s-a declanşat în momentul în care Şerban Huidu a pătruns pe contrasens. Nu s-a putut stabili dacă putea sau nu să evite producerea accidentului”, potrivit concluziilor expertizei tehnice ale cărei rezultate au fost transmise, în 23 martie 2012, Parchetului.

Expertiza stabileşte că accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea maşina condusă de Şerban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, în timp ce şoferul celeilalte maşini implicate în accident, un Logan, nu a avut nicio vină, circula corect şi n-a tăiat curba, maşina vedetei TV apărându-i brusc în faţă. Conform expertizei, Loganul rula cu 40 de kilometri la oră.

După accidentul rutier din octombrie 2011, Huidu a fost supus unei expertize medico-legale. Medicii legişti au comunicat ulterior Parchetului Judecătoriei Braşov concluziile expertizei în cazul lui Huidu, care a relevat faptul că acesta era apt să conducă în 16 octombrie 2011 când a produs accidentul rutier din Timişul de Sus.

În 24 octombrie 2011, printr-un mesaj postat pe blogul personal, Şerban Huidu a anunţat că nu va mai prezenta emisiunea „Cronica Cârcotaşilor” de la Prima TV şi că se retrage din viaţa publică.

Ultimele Articole