"Într-o perioadă normalã, divizia de servicii postvânzare are o pondere de circa 20% din business, în momentul de faţă, aceasta dublându-se la 35-40%, având în vedere faptul că vânzările la maşini noi au scăzut, iar cererea la maşinile second-hand se menţine", a declarat Michael Grewe, CEO şi preşedinte Mercedes România.
Oficialul companiei afirmă că piaţa auto nu va fi mult diferită ca număr de unităţi vândute în 2010 faţă de 2009, iar vânzările Mercedes-Benz România "se vor înscrie în aceeaşi tendinţă”. Marea provocare va constitui însă preţurile maşinilor.
“Se fac multe profeţii pentru anul viitor şi nu vreau să fac şi eu încă una, însă, în opinia mea, în 2010 vom avea parte de o revenire a economiei. Cred că începând cu 2010 piaţa îşi va reveni uşor-uşor şi ca număr de unităţi vândute, dar şi ca nivel al preţurilor. Cu nivelurile din 2009 nu ne vom mai întâlni", a precizat Grewe.
El adaugă că în prima parte a anului situaţia a fost destul de disperată, ceea ce a generat şi discounturile mari de preţuri. “Mai mult decât atât, aceste discounturi au fost posibile şi datorită stocurilor acumulate în anii trecuţi", a precizat Grewe.
Compania a inaugurat un depozit central de piese originale la Oradea, cu o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, investind un capital de circa trei milioane de euro în dotarea depozitului şi în creşterea stocului de piese. Mercedes-Benz România are 23 de showroomuri în ţară, vânzările estimate pentru acest an ridicându-se la jumătate faţă de cele de anul trecut, respectiv până la circa 1.500 de unităţi.
Mercedes-Benz România (iniţial DaimlerChrylsler Automotive România) şi-a început activitatea în ianuarie 2007, ca urmare a constituirii parteneriatului între Daimler AG (51%) şi Grupul Ţiriac (49%). Daimler AG, Stuttgart a avut la nivel global, în 2008, o cifră de afaceri de 95,9 miliarde de euro, iar profitul EBIT a fost de 2,7 miliarde de euro. În 2008, Mercedes-Benz România a raportat o cifră de afaceri de 414 mil. euro.