Money.ro

Sezonul de iarnă în staţiunea prahoveană Buşteni va fi deschis oficial sâmbătă

Buşteni, iarna, sezon, stațiune

Turiştii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei pot schia şi la Azuga, în prezent, pârtiile din Sinaia fiind, în schimb, impracticabile.

 

Sâmbătă, în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei se va deschide oficial sezonul de iarnă. Chiar dacă nu a nins, turiştii vor putea schia pe pârtia Kalinderu 1, care are o lungime de 1.500 de metri.

 

Anul acesta a fost pusă în funcţiune, pentru prima dată, o instalaţie de nocturnă pe această pârtie, instalaţie care are 66 de stâlpi de iluminat, a declarat corespondentului MEDIAFAX administratorul pârtiei Kalinderu, Ion Vasilescu.

 

Acesta a precizat că stratul de zăpadă pe pârtia Kalinderu 1 măsoară 20 de centimetri şi că în partea superioară a pârtiei există, de asemenea, o pârtie pentru sănii.

 

Administraţia domeniului schiabil de la Buşteni va inaugura în acest sezon şi pârtia Kalinderu 2, care are o lungime de 1.100 de metri şi o lăţime de 70 de metri. Citește articolul

Ultimele Articole