Cu liniile feţei căzute, cu un braţ sprijinit de fotoliul vecin şi gol, ascultă vocea molcomă a lui Toni Greblă, care îi citeşte un fel de rechizitoriu, întocmit parcă după o monitorizare radio-tv. Despre cum a fost mai preşedinte decât este cazul şi cum s-a umplut de toate păcatele lumii: Băsescu – premierul, Băsescu – „tăticul” de partid, Băsescu – terminatorul. Cum senatorul Greblă reuşeşte să fie doar cumsecade, totul suna a „Măi Traiane măi, ce făcuşi băiete?”.
Pe cumsecadele Greblă îl ascultă şi Valeriu Zgonea&Crin Antonescu. Zgonea- drept-băţ şi proaspăt ferchezuit. Crin Antonescu – drept-băţ şi mai obosit ca un pat prost făcut.
La 10.59, Traian Băsescu se scutură din deprimare şi citirea notiţelor. Uită de serveţel. Vine la tribună şi ceva tresare din vechiul luptător. Morala discursului său: „Mă duc să mă judece alţii, deşi nu vă contest pe voi”. Din când în când vorbeşte despre el la persoana a treia. Îl smotoceşte pe Ponta. Îl scarmănă pe Voiculescu. Jeleşte după Justiţia care doar sub el era onestă şi floare de crin. Dă indicaţii despre cum să fie referendumul. Le aruncă aleşilor în obraz respectul său. La 11,15 îşi strânge hărtiile şi pleacă, ridicând mână într-un gest care aminteşte de mitingurile din vremurile bune. Pentru ziarişti are vechiul zâmbet şi parcă un fel de seninătate.
Întâmplările din aceste zile erau aşteptate. Neaşteptate au fost brutalitatea, graba, un fel de hămeseală aproape indecentă a noilor stăpâni ai momentului. Poate în clipele lor de luciditate, Victor Ponta şi Crin Antonescu tresar la gândul că şi ei ar putea să fie supuşi brutalităţii, grabei, hămeselii. Victor Ponta ştie asta. Crin Antonescu este pierdut iremediabil în vise de omnipotenţă.
Zilele acestea sunt ale lui Traian Băsescu. Cu toate volutele Curţii Constituţionale, încruntările trans-atlantice sau exportate de la Bruxelles, strigătele din stradă, deznodământul va fi acelaşi.
Aduce a sfârşit de film?
Preşedintele-jucător rămâne actor în mijlocul scenei. Cu toate luminile pe el şi atât de solitar.
