După şapte ani de Guvern socialist şi trei ani de criză economică, 36 de milioane de spanioli cu drept de vot se pregătesc, potrivit sondajelor, să aducă la putere Partidul Popular, cu o majoritate absolută de o amploare istorică. Liderul său Mariano Rajoy, de 56 de ani, ar urma să conducă viitorul Guvern. Socialiştii, instalaţi la putere în 2004, nu au rezistat crizei mondiale care a împins ţara în recesiune. Iar perspectivele sunt sumbre, cu o creştere zero în cel de-al treilea trimestru, un şomaj de 21,52 la sută – 45,8 la sută în rândul tinerilor – şi ameninţarea întoarcerii la recesiune.
„Această criză îl devorează pe cel care guvernează, fie el de dreapta sau de stânga, pentru că a guverna în ultimii patru ani în Europa a însemnat a da veşti proaste, în fiecare zi, tuturor”, apreciază politologul Anton Losada, profesor la universitatea din Santiago de Compostela. „Simplul fapt de a fi la guvernare te transformă în candidat la înfrângere”. Măsurile de austeritate anunţate în mai 2010, precum scăderea cu 5 la sută a salariilor funcţionarilor, îngheţarea pensiilor şi creşterea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, au alimentat nemulţumirea socială puţin obişnuită în Spania. Aceasta a luat formă în jurul mişcării „indignaţilor”, care denunţă precaritatea socială, „corupţia” politicienilor şi puterea finanţelor. Cu o săptămână înaintea scrutinului, însă, mişcarea care a mobilizat zeci de mii de persoane în primăvară nu a manifestat decât timid duminică la Madrid, un posibil semn al resemnării alegătorilor.
Sub sloganul „Alătură-te schimbării”, Mariano Rajoy nu a încetat să denunţe incapacitatea Guvernului de a reduce şomajul. După ce a renunţat să candideze pentru un al treilea mandat, şeful Guvernului, socialistul Jose Luis Rodriguez Zapatero, s-a resemnat în iulie şi a anunţat anticipate, deşi alegerile erau prevăzute în martie 2012. Pe lângă Partidul Socialist şi Partidul popular, alte 20 de formaşiuni regionale şi naţionale se prezintă la scrutin. Multe dintre ele nu au şansa să intre în Parlament din cauza unui sistem electoral complex care favorizează marile partide şi partidele regionale.
