Discuția e cunoscută. Reformele drastice, care au schimbat atât de mult sectorul privat, ar trebui să fie acum lăsate să‑și facă efectul și în sectorul public. Relația dintre guvern și societatea civilă a fost similară celei dintre stăpân și servitor; în schimb, ar trebui să se transforme într‑un parteneriat, în care statul să creeze mediul potrivit pentru ca firmele și organizațiile caritabile să preia din activitatea sa. Concluzia: „ne aflăm într‑o tranziție de la un stat mare către un stat redus, și de la o societate redusă la una mare“.
Întotdeauna, guvernele au avut tendința să se extindă, iar lumea s‑a îngrijorat întotdeauna din această cauză. În 1888, economistul francez Pierre Paul Leroy‑Beaulieu a calculat că o cotă de 12–13% din PIB (puțin peste media occidentală a epocii) era o limită sustenabilă pentru un stat modern. În 1960, răspândirea statelor asistențiale împingea media din țările avansate la 28%, suficient pentru a‑l convinge pe Friedrich Hayek că „forțele organizate deliberat ale societății (i.e., reglementările guvernamentale)“ ar putea „să distrugă aceste forțe spontane care au făcut posibil progresul“. Și totuși, următorul sfert de secol a însemnat încă o extindere, susținută în special de redistribuția veniturilor și subvențiile îndreptate evident către cei săraci, dar de care deseori beneficiau cel mai mult cei din clasa de mijloc.
În sălile de consiliu și printre exponenții dreptei americane, adepta reducerii de taxe, există credința că statul ce crește tot mereu este creația birocraților ce se prefac că lucrează și a politicienilor de stânga. Uneori, este adevărat. Dar, mai des, bestia răspunde unor cereri populare. Globalizarea, amenințarea terorismului, nesiguranţele de tot felul au înmulțit cererile pentru crearea unor plase de siguranță mai mari.
Încotro se îndreaptă acum statul, îi vor mai creşte bestiei capete sau nu? Află din ediţia curentă a revistei Money Express, disponibilă de marţi la punctele de difuzare a presiei sau prin SMS la 7488 (abonament pe 3 luni, 8 euro + TVA).
