Tabloidul german BILD a explicat soluţia minune pentru scoaterea Greciei din criză într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Papandreu.
„Dragă domnule prim-ministru, dacă citiţi asta, înseamnă că sunteţi în Germania. Aici, oamenii muncesc până la 67 de ani, iar bugetarii nu au al 14-lea salariu. Aici, nimeni nu trebuie să dea 1.000 de euro şpagă ca să ajungă la timp la spital. Şi Germania are datorii mari, dar le putem achita. De aceea, ne trezim devreme şi muncim toată ziua”, îi scrie tabloidul şefului guvernului de la Atena.