Comisia Europeană în România a postat pe Facebook o imagine din DOOM cu forma corectă a adjectivului „drag” la feminin genitiv-dativ cu textul: „Dragii noștri urmăritori, pentru siguranța voastră, informați-vă numai din surse oficiale!”
Se dau MAI MULȚI BANI de la stat. Cine primește 266 lei în PLUS
Olivia Steer l-a criticat pe Mircea Cărtărescu pentru faptul că ar fi scris greşit genitivul şi dativul de la „dragă”, într-o urare pe care scriitorul a făcut-o pe contul său de Facebook. Fosta prezentatoare TV a făcut o paralelă la campania de vaccinare şi l-a mustrat pe Cărtărescu pentru faptul că i-a îndemnat şi pe alţii să se vaccineze anti COVID-19, dând asigurări că vaccinul este sigur.
Ulterior, Olivia Steer şi-a şters postarea.
Începe AL TREILEA VAL al pandemiei? Angela Merkel trage semnalul de alarmă
Mircea Cărtărescu a reacţionat, la rândul său, şi i-a explicat antivaccinistei de ce nu are dreptate.
„Doamnă Olivia Steer, tocmai fiindcă sunt nesigur, după 40 de ani de carieră ca scriitor şi universitar, în privinţa subtilităţilor limbii române, mai consult dicţionarele din când în când. Am aflat astfel din DOOM că genitivul şi dativul corect de la «dragă» e «dragii» şi nu «dragei». Sigur că asta n-are nici o importanţă, fiecare poate spune cum crede că e bine. Ce nu e frumos e că pe o bază atât de măruntă îmi puneţi la-ndoială toată munca dintr-o viaţă de om. Chiar dacă aici aş fi greşit, dumneavoastră tot n-aţi fi avut dreptate. Nu mai vorbesc de legătura pe care-aţi făcut-o cu vaccinarea, cu care greşelile de limbă n-au nimic a face”, a scris Mircea Cărtărescu.