La mai bine de 3 luni de la listarea acţiunilor proprii şi într-un nou sediu în centrul capitalei, SIBEX a anunţat lansarea contractelor derivate pe acţiunile bursei. Contractul are la bază 1000 de acţiuni şi are 4 scadenţe, cea mai apropiată fiind 19 iunie.
Marja de tranzacţionare este de 220 de lei. În scurt timp acest contract însă va fi posibil şi cu livrare fizică. SIBEX intenţionează să lanseze în premieră şi opţiuni pe acţiunile proprii. Bursa din Sibiu a lansat însă şi al doilea produs denominat în dolari, după contractul pe indicele american DowJones.
„Astăzi vom lansa contractul derivat pe aur, denominat in dolari-10 uncii, similar cu bursele externe”, a declarat Teodor Ancuţa, preşedinte SIBEX.
Marja pentru un contract va fi de 240 de dolari, iar Delta Valori Mobiliare va fi formator de piaţă pe acest instrument. Oficialii Bursei din Sibiu au declarat că sunt în discuţii avansate pentru a atrage market makeri care operează pe Eurex, una dintre cele mai mari burse de derivate din lume.