Directorul general al Siemens România spune că va „tăia cât poate” din cheltuielile cu maşinile, costurile cu telefonia, cu deplasările, cu utilităţile, consumabilele şi că va renegocia preţul pe care compania îl plăteşte pentru chirie.
Secoşan a precizat faptul că, din toate sectoarele principale în care compania are activităţi, adică industrie, energie şi echipamente medicale, plus un business cross sectorial de IT, cel de industrie a fost cel mai afectat.
„În anul 2009, lună de lună au fost scăderi ale economiei, lucru care se reflectă în activitatea oricărei companii şi implicit şi la Siemens România. Din toate sectoarele principale în care activăm, cel mai afectat sector al companiei a fost cel de industrie, care cuprinde şi sistemele pentru clădiri, care au fost afectate, din cauză a ceea ce s-a întâmplat pe piaţa construcţiilor. Industria mai cuprinde şi partea de transporturi (feroviare, material rulant, cât şi infrastructura electrică pentru acestea), dar acest sector nu a fost afectat aşa tare de criza economică. La industrie există şi automatizări pentru industrie, care au fost afectate de scăderile din industria metalurgică, din ciment”, a precizat Secoşan.
Potrivit CEO-ului companiei, partea de energie a Siemens România este în cotinuare destul de puternică, fiind un domeniu în care nu s-au simţit aşa de tare efectele crizei.
În ceea ce priveşte businessul cu echipamente medicale, aici a avut loc doar un fenomen de schimbare a centrului de greutate, de la spitalele de stat către clinicile private, care au fost mai câştigate, mai active, consideră Cristian Secoşan.
„Privaţii şi-au continuat investiţiile, în ciuda crizei. Însă şi statul are planuri mari cu spitalele şi se va schimba iar ponderea. În ultimii doi-trei ani, piaţa privată de echipamente medicale a crescut foarte mult, pentru că şi clinicile private au cunoscut o dezvoltare. În urmă cu patru-cinci ani, circa 90% din activitate era axată către spitalele de stat. Acum însă, 60% din veniturile companiei pe sectorul de echipamente medicale provin din afacerile cu clinicile private, iar restul de 40% de la spitalele de stat. Cu toate acestea, mă aştept să se inverseze iar acest raport, dacă statul porneşte acele investiţii mari pe care le-a anunţat. Şi va fi nevoie de un volum mare de echipamente. Şi se vor face aceste investiţii, se vor debloca lucrurile, pentru că există o cerere mare şi mai există şi posibilitatea atragerii fondurilor europene”, a menţionat Secoşan.
Acesta a adăugat că, pe partea de IT, care e foarte vastă, la componenta de vânzări echipamente, calculatoare, în piaţă există scăderi mari, cu 50%, ca şi la automobile. Dar pe partea de soluţii, de sisteme, de servicii IT de administrare reţele, scăderea a fost ceva mai mică de 50%.
„Economia nu o să se redreseze prea repede. Mă aştept doar în a doua jumătate a anului viitor să se reia creştere economică. Există însă domenii care vor porni uşor, precum cea de echipamente medicale, dar şi părţi ale industriei sau construcţiile care nu se vor relansa nici măcar atunci. În metalurgie va fi mai încet, la fel şi industria auto sau în sectorul cimentului”, a afirmat Cristian Secoşan.
De asemenea, directorul Siemens România consideră că sectorul de alimentaţie nu va suferi foarte mult.
Totodată, compania este interesată de proiectele privind turbinele eoliene, urmând să participe şi la alte licitaţii, precum cea pentru parcul eolian de 600MW din judeţul Constanţa, dezvoltat de grupul CEZ din Cehia.
„Urmărim şi alte astfel de proiecte, dar nu de aceeaşi anvergură. Cred că pe eolian proiectele care funcţionează cel mai bine sunt cele off-shore, construite pe mare, precum acelea din Marea Nordului, şi nu pe ţărm, întrucât pe mare bate vântul mereu”, a mai spus Secoşan.
De asemenea, Siemens România mai este interesată de businessul cu staţii de tratare a apei, dar şi staţii de alimentare cu apă, pentru care are solicitări de la primării. „O staţie de tratare a apei trebuie făcută oricum, e necesară indiferent de cât de mare este localitatea respectivă. Am construit deja staţia de tratare a apelor reziduale în Constanţa.
Compania mai poartă negocieri în prezent cu Astra Vagoane Arad, pentru fabricarea unor tramvaie, fără a avea un număr exact de tramvaie pentru care negociază, a afirmat Secoşan.
Altfel, potrivit directorului general al companiei, Siemens România nu are în plan disponibilizări, nici pentru acest an şi nici pentru 2010.
În prezent, Simens are circa 2.200 angajaţi în total în România.
Compania a încheiat parteneriate cu SMART (filiala transportatorului naţional de electricitate, Transelectrica), Energomontaj, Astra Vagoane Arad (pentru asamblarea trenurilor Săgeata Albastră). De asemenea, în august, a încheiat un contract pentru retehnologizarea staţiei electrice Mintia, în consorţiu cu SMART.
Siemens România este deţinută de grupul german Siemens AG, care are circa 430.000 angajaţi la nivel global.
Potrivit datelor anunţate de companie anul trecut, Siemens România a înregistrat o cifră de afaceri de 321 milioane euro, pentru anul fiscal octombrie 2007- septembrie 2008.
Structura Siemens este formata din 3 sectoare: sănătate (însemnând echipamente medicale, service, mentenanţă), energie (ce include divizia responsabilă cu transmisia, distribuţia şi generarea de energie, plus divizia de petrol şi gaze) şi industrie, care cuprinde divizia de mobilitate (tramvaie, treuri, metrouri şi infrastructura feroviară), divizia de automatizări industriale şi tehnologii de acţionări (cu produse pentru automatizări industriale), divizia soluţii industriale (ce priveşte proiectele speciale de automatizări în special pentru industria de minerit, ciment şi metalurgie dar şi food&beverage sau auto) , divizia tehnologii pentru clădiri (însemnând sisteme de securitate, incendiu şi acces).