Anul trecut, când s-a ales o nouă conducere la SIF Oltenia, au fost suspendate acţiuni ce reprezintă peste 16% din numărul total. Atunci au fost limitate drepturile de vot pentru un grup care a solicitat un dividend mai mare. O situaţie similară este şi în acest an. Conducerea SIF Oltenia a propus un dividend de 8 bani pe titlu, iar acţionarii ce deţin peste 5% din capitalul societăţii au propus o sumă dublă, de 16 bani. Pragul de deţinere la SIF-uri este limitat, în prezent, la 1%, iar acţiunile concertate sunt decise de conducerile celor cinci SIF-uri.
Din vara anului trecut însă a fost iniţiat un proiect care vizează ridicarea acestui prag. Iniţiativa a trecut de Senat, iar acum aşteaptă avizul în Comisia de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor.