Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,45%, până la 4.911,84 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, avansa cu 1,31%, până la 2.817,79 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 3,84%, până la 24.610,27 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 1,74%, ajungând la 10.200,37 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 2,06%, până la 481,97 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 1,59%, până la 614,44 puncte.
Bursele europene afişau creşteri moderate în prima parte a zilei, în frunte cu acţiunile din sectorul bancar, după calmarea temerilor legate de criza financiară din Dubai şi a publicării unor date macroeconomice care au readus optimismul în piaţă.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate la bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,25%, până la 5.325,63 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, avansa cu 0,34%, până la 5.796,15 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 0,26%, până la 3.785,64 puncte.
Pe piaţa locală, acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 2,3 milioane lei, şi se scumpeau cu 3,15%, la 1,31 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) cu un avans de 3,57%, la 1,16 lei, pe o lichiditate de 1,27 milioane lei.
Schimburile cu acţiuni SIF Banat-Crişana (SIF1) însumau 606.950 lei, iar titlurile se apreciau cu 5,41%, la 1,17 lei, în vreme ce titlurile SIF Transilvania (SIF3) câştigau 3,68%, până la 0,705 lei, pe suportul unui rulaj de 201.600 lei.
Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor Erste Bank (EBS) creştea cu 2,91%, la 120,10 lei, în urma unor tranzacţii de 297.500 lei, în timp ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) se scumpeau cu 0,44%, la 2,27 lei, pe o lichiditate de 64.800 lei.
Tranzacţiile cu acţiuni Condmag Braşov (COMI) totalizau 109.400 lei, iar titlurile se apreciau cu 5,93%, la 0,715 lei, în vreme ce acţiunile Transgaz Mediaş (TGN) avansau cu 1,26%, la 161 lei, pe suportul unor schimburi de 85.500 lei.