„Comitetul pentru decernarea Premiilor Turismului Elveţian are plăcerea să invite oraşul Sighişoara la Lugano cu ocazia Târgului Internaţional Elveţian al Vacanţelor (29 octombrie – 1 noiembrie 2009) pentru a ridica prestigiosul premiu şi pentru a putea profita de numeroasele beneficii şi condiţii favorabile rezervate special pentru dumneavoastră”, se arată în scrisoarea transmisă municipalităţii.
„Fascinantul şi înfloritorul trecut, unicitatea medievală şi flerul romantic, poziţia sugestivă pe Valea Târnavei Mari, vechiul oraş cu ziduri medievale, cu alei şi străduţe caracteristice, casa natală a Prinţului Vlad Ţepeş şi legenda lui Dracula, numeroasele clădiri istorice, ca şi Turnul cu ceas şi Biserica Mănăstirii, sunt câteva din motivele care ne-au determinat să desemnăm această prestigioasă consideraţie Sighişoarei”, se arată în motivaţia Comitetului ştiinţific pentru Decernarea Premiilor Turismului Elveţian.
Scopul acestui eveniment este să promoveze un turism de înaltă calitate, să protejeze regiunile naturale şi patrimoniul cultural, să încurajeze competitivitatea şi standarde cât mai ridicate ale serviciilor, dar şi prezentarea acestora publicului elveţian, destinaţii care se diferenţiază între ele prin merite speciale şi merită reprezentate şi găzduire de oraşul Lugano. „Ca destinaţie premiată veţi avea parte de o mare vizibilitate şi promovare prin partenerii noştri mass media, deoarece Comitetul nostru ştiinţific a pregătit un pachet promoţional pentru a vă creşte vizibilitatea pe teritoriul nostru timp de un an. Premiul vă oferă posibilitatea de a avea contact cu persoane importante şi promisiunea pieţelor elveţiene şi din Italia de Nord de a promova cu succes atractivitatea destinaţiei dumneavoastră”, se arată în scrisoarea primită de primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan.
Acesta a declarat marţi corespondentului NewsIn că este deosebit de onorat de aprecierea pe care Sighişoara a câştigat-o pe plan internaţional. „Este un lucru foarte important să fim singurul oraş din România nominalizat pentru un premiu la Lugano. Sper ca aşa cum Sibiul a fost capitală europeană, noi să fim capitala medievală a Europei. Mă străduiesc să finalizăm reabilitarea Cetăţii Medievale pentru ca turiştii să fie primiţi aşa cum se cuvine”, a declarat Dorin Dăneşan.