Curtea de Apel Bucureşti a reluat, marţi, dezbaterile privind recursurile celor 24 de persoane arestate preventiv în dosarul de crimă organizată în care sunt cercetaţi, printre alţii, Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi ca fraţii Cămătaru.
Cu acest prilej, Sile Cămătaru a declarat în faţa instanţei că a ajuns să se simtă terorizat de procurorii români care îi instrumentează dosarele penale.
În altă ordine de idei, el a arătat că a fost eliberat condiţionat acum trei luni şi nu înţelege de ce este anchetat în acest nou dosar, sub acuzaţia de şantaj.
„Nu văd unde l-am făcut, pentru că persoana care zice asta nu a fost şantajată de mine. Eu nu i-am cerut decât să-i dau nişte bani, deci practic eu i-am oferit nişte bani. Nu l-am ameninţat, nu l-am lovit cu maşina, nu am făcut şantaj pentru interes material”, a declarat Sile Cămătaru, în faţa instanţei.
Acesta a explicat că era vorba despre o înţelegere amiabilă pe care ar fi vrut să o facă cu partea vătămată, respectiv cu persoana rănită într-un accident rutier uşor produs de fiica lui, în urmă cu un an de zile.
Sile Cămătaru a mai arătat că, practic, el ar fi fost într-un fel şantajat de către partea vătămată, în sensul că aceasta a cerut foarte mulţi bani pentru rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă.
„A avut trei întâlniri cu copilul meu, unde de fiecare dată a cerut mai mult. Şi ultima dată i-am zis că-l duc la judecată, mi-a cerut 5.000 de euro, dar era prea mult. Prima dată a cerut 60.000.000 de lei, apoi 80 de milioane de lei şi, până la urmă, a ajuns la 5.000 de euro”, a declarat Sile Cămătaru.
Întrebat în legătură cu sumele de bani despre care discuta la telefon cu fiul său, Vasile Balint a arătat că aceştia ar fi fost pentru cheltuieli casnice.
„Banii despre care vorbesc cu fiu-miu erau pentru cheltuieli casnice şi zilele erau acelea când venea la mine să mă viziteze”, a spus Balint.
La rândul lor, avocaţii acestuia au arătat că familia lui Sile Cămătaru are dificultăţi materiale de când acesta a fost arestat, ajungând până în punctul în care să împrumute bani pentru supravieţuire.
În acest context, apărarea lui Sile Cămătaru a cerut judecătorilor Curţii de Apel eliberarea acestuia.
Liderii clanului Cămătarilor, Ion şi Vasile Balint, cunoscuţi ca Nuţu şi Sile Cămătaru, precum şi Radu Cristian Roşca, şeful grupării Sportivilor, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile în urma unor decizii din 23 februarie ale Tribunalului Bucureşti.
Instanţa a notat, în motivarea arestării preventive a lui Sile Cămătaru, că acesta ameninţa direct invocând renumele său de şef al unei grupări mafiote şi că „tiparul infracţional” al acestuia poate fi continuat cu uşurinţă în ipoteza unei eventuale lăsări în libertate.
În 7 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv ca Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, Gigi Daniel Chiras şi Adrian Răducu Bică să fie cercetaţi în continuare în arest în dosarul în care sunt acuzaţi de infracţiuni cu violenţă, iar Licuţă Udilă şi Bogdan Dumitrache să fie eliberaţi.
Cei 29 de membri ai grupărilor Cămătarii şi Sportivii au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în urma a 115 percheziţii, de la locuinţele suspecţilor fiind ridicate sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.
Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, „în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti”, situaţii ce au avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, „generatoare de beneficii financiare substanţiale”, în urma recuperării unor împrumuturi de bani daţi cu camătă.