Sindicaliştii de la Metrou au obţinut o creştere salarială de până la 10%

ion radoi, metrou, negocieri, sindicalisti, USLM

Acesta declara marţi, pentru NewsIn, că miercuri,17 martie, urma să aibă loc o rundă de negocieri cu reprezentanţii Metrorex, în urma căreia greva pe perioadă nedeterminată, programată începând de joi, ar putea fi anulată.

„Astăzi (marţi n.r.) am avut o întâlnire cu oficialii Metrorex, cărora li s-a permis să înceapă negocierile cu noi. De asemenea, miercuri vom relua discuţiile şi vom lua decizia dacă joi va fi grevă la metrou”, afirma Rădoi.

Săptâmâna trecută, preşedintele USLM anunţa că circa 4.600 de angajaţi ai Metrorex vor intra în grevă generală din 18 martie, pe termen nelimitat, în intervalul orar 04.00-16.00, deoarece nu au fost semnate contractele colective de muncă, care au expirat la 1 noiembrie 2009.

„Trebuia să încheiem un contract colectiv de muncă nou, dar anul trecut ni s-a spus că nu este aprobat bugetul, iar acum ni se spune la fel. Ne mulţumim cu acea majorare de 3,7%, pe care am anunţat-o anul trecut, a fondului de salarii, cum prevede legea. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, refuză să stea de vorbă cu noi, dar la Ministerul Finanţelor am găsit înţelegere”, a mai declarat la acea dată Ion Rădoi.

La rândul său, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a precizat marţi că a avut deja două runde de întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor de la Metrou, iar după amiază mai este planificată una, exprimându-şi speranţa ca joi să nu se ajungă la grevă generală.

„Am discutat cu cei de la Metrou, iar după-amiază ne vom întâlni din nou la discuţii cu sindicatele Metrorex. Cred că menţinând fondul de salarii, să nu crească, este cea mai bună soluţie, pentru că nu putem merge aşa”, a spus Berceanu.

Ultimele Articole