“Dacă statul vrea să concedieze atâţia oameni la anul, ar fi trebuit încă de anul acesta să creeze programe de reconversie sau să pună în aplicare măsurile anticriză discutate cu partenerii sociali, care să ajute la repornirea economiei şi la crearea de locuri de muncă în mediul privat. Dar dacă şomajul va continua să crească şi în 2010 şi patronii vor continua să desfiinţeze locuri de muncă, sunt puţine şanse să fie absorbiţi oamenii de la stat”, a precizat pentru Business Standard vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu. În opinia acestuia, chiar dacă prin concedieri se vor face reduceri de cheltuieli cu salariile, vor creşte în schimb cheltuielile cu indemnizaţiile de şomaj.
“Pe lângă şomaj, statul ar trebui să le dea acestor oameni şi nişte plăţi compensatorii, deci tot se vor cheltui mulţi bani”, a spus Apostoiu. Preşedintele Alianţei Sed Lex, Vasile Marica, susţine, de asemenea, că reducerea de cheltuieli va fi minoră, pentru că vor fi concediaţi angajaţii cu salarii mici. “Concedieri se vor face, dar se va renunţa la oamenii care un salariu de 800-900 de lei, deci cheltuiala statului va rămâne. În prezent, asistăm la un război politic în administraţie. Se tot vorbeşte despre aceste disponibilizări, dar nimeni nu spune care sunt criteriile, pentru că nu este uşor să dai oamenii afară”, a explicat Marica.
El a reamintit că, deşi premierul Emil Boc a anunţat în urmă cu două luni concedierea a aproape 10.000 de funcţionari din agenţiile guvernamentale, până în prezent acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, de la începutul anului şi până în luna septembrie, patronii au concediat peste 215.000 de salariaţi, în timp ce numărul persoanelor disponibilizate de la stat a fost de 6.000.