Money.ro

Sindicatul Liber Loto şi Sindicatul Hermes au fuzionat devenind majoritari la Loteria Română

absorbtie, fonduri europene, informații, Marian Sarbu, ministru, UNPR

Liderul UNPR a negat că ar fi participat la discuţiile de joi de la Palatul Victoria dintre premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu. „Eu habar nu aveam că preşedintele a fost astăzi la Guvern, nu am nicio legătură. Eu am fost la Palatul Victoria pentru o chestie privată, dar a fost o coincidenţă”, a declarat pentru AGERPRES Marian Sârbu.

 

Potrivit unor surse, preşedintele Băsescu şi premierul Boc ar fi abordat şi subiectul înfiinţării unui nou minister, pentru absorbţia fondurilor europene, unul dintre numele vehiculate pentru conducerea acestuia fiind cel al consilierului prezidenţial Leonard Orban.

 

Coaliţia de guvernare a discutat pe 27 iunie necesitatea înfiinţării unui minister privind absorbţia fondurilor UE. La momentul discuţiei din coaliţie, participanţii la reuniune au menţionat că de la Comisia Europeană a venit solicitarea ca o instituţie cu rang de minister să coordoneze absorbţia fondurilor UE în România. Citeşte articolul

 

 

Ultimele Articole