Poliţiştii protestează faţă de recompensarea orelor suplimentare cu timp liber

ore suplimentare, polițiști, timp liber

Comunicatul face referire la o hotărâre de Guvern, pe care o consideră o sfidare. Astfel, sindicaliştii susţin că recompensarea orelor suplimentare din 2009 are ca scop refacerea capacităţii fizice a personalului şi a bugetului de timp folosit departe de familie. Mutarea acestui volum de timp în următorul an calendaristic este un nonsens, potrivit SNPPC. Aceste hotărâri lipsite de logică au schimbat profund starea de spirit a personalului, susţin sindicaliştii, potrivit cărora angajaţii M.A.I. nu mai sunt dispuşi să lucreze ore suplimentare. „Ei nu mai vor să sponsorizeze, de acum înainte, funcţionarea instituţiei care îi dispreţuieşte şi le propune mascat relaţii de muncă înşelătoare, specifice angajatorilor “la negru”, se arată în comunicat.

În plus, sindicaliştii vor să sancţioneze „obedienţa” M.A.I. la hotărârea Guvernului de a trimite bugetarii, deci şi poliţiştii, 10 zile în concediu fără plată, susţinând că nu în felul acesta se vor face economii la bugetul ţării.

„Improvizatorii de strategii din M.A.I.”, cum sunt denumiţi cei din conducerea ministerului, nu au creat, până acum, soluţii pentru asigurarea personalului necesar la posturile de poliţie rurală, spun sindicaliştii. Acestea au ajuns, în multe localităţi, să fie deservite doar de câte un singur agent.

SNPPC face referire, în comunicatul de vineri, şi la cinismul şi incompetenţa „care coordonează gândirea înalţilor funcţionari guvernamentali”. Astfel, Valentin Mocanu, secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a întâlnit, joi, cu mai mulţi lideri sindicali pentru discuţii pe marginea proiectului de lege pentru instituirea unor măsuri cu caracter financiar bugetar. Acolo, faţă de consecinţele diminuării serviciilor poliţieneşti pentru siguranţa cetăţenilor, Valentin Mocanu ar fi afirmat: „Dom-le, americanii au o vorbă: mai sunt şi victime colaterale, dacă vrei să faci o treabă!”, arată sindicaliştii, care precizează că afirmaţia lui Madeleine Albright, pe care a citat-o secretarul se stat, se referea la o situaţie de război, atunci când victimele colaterale din rândul populaţiei nevinovate sunt inevitabile.

SNPPC anunţă, prin acelaşi comunicat, hotărârea membrilor săi de a continua energic atenţionările publice şi protestele.

Anunţul privind compensarea orelor suplimentare a fost făcut, săptămâna trecută, de Ministrul Administraţiei şi Internelor,. Pe 20 august, Nica a declarat că Ministerul Internelor va închiria locuinţe în diverse judeţe ale ţării, în limita bugetului, pentru angajaţii detaşaţi.

„Avem un proiect de hotărâre de Guvern prin care MAI, în limita sumelor din buget, să poată închiria diferite imobile în oraşe din ţară, pentru cei care sunt esenţiali pentru activitatea poliţiei”, a spus Dan Nica, în urma întâlnirii pe care a avut-o la sediul instituţiei cu reprezentanţii sindicatelor din Poliţie.

De asemenea, ministrul a anunţat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu Ministerul Finanţelor, se vor primi banii necesari astfel încât poliţiştii să-şi poată încasa salariile integral până la sfârşitul anului. Nica a precizat că orele suplimentare nu vor fi plătite, acestea fiind compensate cu timp liber corespunzător. „Ordinul pe care l-am dat este ca orele suplimentare să fie compensate cu timp liber corespunzător. Nu e acceptabil ca într-un judeţ care nu are deficit de personal să fie mai multe ore suplimentare decât într-unul cu deficit de 10-20%, care are mai puţine ore”, a spus Nica. Acesta s-a referit şi la alocarea unor sume pentru compensarea creşterilor de preţ la combustibilii pentru încălzire. Pe de altă parte, Nica a spus că se impune diminuarea cheltuielilor de personal, corespunzătoare discuţiilor avute cu FMI, materializată într-un concediu de 10 zile fără plată pentru tot personalul MAI.

Întrebat dacă a luat în calcul angajarea absolvenţilor Academiei de Poliţie, acesta a răspuns că, „în acest moment, acest lucru nu este posibil”.

Ultimele Articole